Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii și celelalte structuri cu care se acționează în sistem integrat, au intensificat verificarea respectării prevederilor Legii nr. 55 din 2020.
Activităţile vizează, în special, zonele aglomerate, agenții economici dar şi mijloacele de transport în comun.
Organele de control au verificat cu precădere respectarea măsurilor de izolare/carantinare, documentele justificative necesare deplasării persoanelor între orele 23.00-05.00, precum şi portul corect al măștii de protecţie de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice închise/deschise.
Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost verificate 120 de societăți comerciale, peste 225 de mijloace de transport persoane, fiind legitimate peste 2.050 de persoane.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 150 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.750 de lei, astfel:
- 120 de sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală;
- 29 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație (în intervalul orar 23.00-05.00);
–1 sancțiune pentru nerespectarea măsurilor privind carantinarea/izolarea.
Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate zilnic şi în perioada următoare, pe raza întregului judeţ.
Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție şi să nu se expună la riscuri!
Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.