Specialiștii spun că generațiile actuale de copii vor avea, pe parcursul vieții lor, cel puțin șapte locuri de muncă.
De asemenea, aproximativ 85% din meseriile care vor exista peste 10 ani nici nu au fost inventate încă.
”Dacă ar fi un lucru despre care să spun că trebuie făcut urgent din acest moment în România, acesta ar fi să învățăm cât mai aplicat și să nu le mai dăm copiilor probleme bine definite pentru că în viață problemele sunt incomplete, nu sunt clare și trebuie să le rezolvăm având multe necunoscute”. Măriuca Talpeș, CEO Intuitex.
Care sunt abilitățile pe care trebuie să le aibă tinerii pentru a supraviețui pe piața muncii peste zece ani?
Ciprian Stănescu, coordonator al Social Innovation Solutions (SIS) și fondator al platformei de evenimente despre viitor “Future Summit”, a punctat abilitățile sociale, cum ar fi comunicarea interpersonală și empatia, autonomie în învățare, gândire critică și rezolvarea problemelor complexe, abilitățile digitale, antreprenoriale și abilitățile de leadership și spirit civic, printre care se numără flexibilitate cognitivă și ascultarea activă, media & public speaking și capacitatea de a conduce echipe.
”În aceste condiții, școala ar trebui să urmărească să dezvolte în copii aptitudini precum gândirea critică, creativitatea, comunicarea, inițiativa, adaptabilitatea și curiozitatea”, a precizat antreprenorul.