Şaisprezece elevi din clasa a II-a de la Şcoala Gimnazială ‘Europa’ din Târgu Mureş au susţinut, joi, proba la Limba Română în cadrul evaluării-pilot iniţiată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), pentru care au fost selectate 86 de şcoli din ţară.
‘Şcoala noastră a fost selectată – am ştiut încă din primul semestru că suntem o şcoală-pilot în ceea ce priveşte evaluarea naţională la clasa a doua – strict pentru secţia română anul acesta şi au fost informate doamnele învăţătoare. S-a desfăşurat astăzi (joi, n.r.) evaluarea la limbă şi comunicare, testul a durat 25 de minute, iar elevii au avut teste diferite. Datele sunt confidenţiale şi de aceea nu vă pot oferi amănunte privind conţinutul testelor, dar gradul lor de dificultate este mediu, aşa cum prevede metodologia. A fost uşor inedit pentru noi şi pentru doamna învăţătoare – pentru că în final au fost 16 elevi care au dat acest examen’, a declarat directorul Şcolii Gimnaziale ‘Europa’, Mihaela Însurăţelu.
Potrivit directoarei, scopul acestor evaluări la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a este de evaluare a competenţelor fundamentale de limbă, de matematică şi ştiinţe, dar şi de testare a adaptabilităţii modelului european la nivelul învăţământului din România.
‘A fost adoptat un model european care încă nu a fost pus în practică la nivelul tuturor unităţilor şcolare, cred că se încearcă o pilotare pentru a se vedea un feedback, în ce măsură ne putem adapta, pentru că aceste date vor alcătui un portofoliu al elevului în care o să vedem dezvoltarea lui pe competenţe diferite’, a mai spus Mihaela Însurăţelu.
Evaluarea-pilot durează până în data de 23 mai, la aceasta participă 86 de şcoli din ţară, se adresează claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, iar Şcoala Gimnazială ‘Europa’ din Târgu Mureş este cuprinsă în programul de testare pentru clasa a II-a.
AGERPRES