În minivacanța de sărbători, salvamontiștii mureșeni au fost solicitați la 17 cazuri, din care 12 pe pârtia de schi și 5 în munții Călimani și Gurghiu.
Majoritatea accidentelor s-au datorat echipamentului neadecvat, unii alegând trasee dificile sau erau epuizați fizic, a explicat șeful Salvamont Mureș, Kovacs Robert:
Cazurile cele mai grave au fost pe pârtia de schi, de exemplu fractură de picior sau de mână, chiar cu dizlocarea brațului respectiv. În fiecare an avem o creștere de 10-20 la sută, dar asta se datorează și faptului că avem tot mai mulți turiști și schiori. E un lucru bun că oamenii ies la munte, dar trebuie să fie foarte atenți și să avem echipamentul corespunzător la noi.”
Salvamontiștii continuă să fie prezenți pe munte pe perioada vacanței, făcând permanență în Lunca Bradului și la Sovata, care are pârtia de schi funcțională.
Spre deosebire de alți ani, șeful Salvamont Zărnești, Ioan Pivodă, în zona Piatra Craiului turiștii au fost ”cuminți”, neexistând accidente pe traseele montane:
Din fericire nu am avut intervenții, turiștii au fost cuminți au respectat și nu au abordat rutele dificile – de fapt în Piatra Craiului nu mai poți parcurge iarna, ca în alți munți, traseele marcate, și noi nu avem pârtii de schi. Asta cu toate că circulația turistică s-a desfășurat pe ambii versanți ai masivului; se circulă până la altitudinea care le-o recomandăm, de 1500 de metri.”
Salvamontiştii speră ca vremea să nu rămână caldă pentru că apare riscul de avalanșe în munți.
Sursa: radiomures.ro
Surs foto: Salvamont Salvaspeo Mureș
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.