Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureș cercetează două evenimente, în care două persoane au decedat, în prima și ultima săptămână a lunii octombrie, raportul Institutului de Medicină Legală urmând a stabili dacă moartea lor a fost din cauze naturale sau a avut legătură cu procesul de muncă.
Inspectorul-șef al ITM Mureș, Eva Man, a declarat că în luna octombrie 2018 au fost comunicate la nivelul Inspectoratului 42 de evenimente, din care două mortale, produse la firme care activează în domeniul prelucrării hârtiei și respectiv al prelucrării lemnului.
“Una dintre persoane a murit în urma unui accident produs la o trecere de pietoni, dar se îndrepta spre locul de muncă, deci este încadrat ca accident de muncă de traseu. O alta a fost găsită spânzurată la locul de muncă, e vorba de un tânăr de 40 de ani. Am dispus cercetarea, strângem documente și declarații, dar în ambele cazuri așteptăm decizia IML, pentru a se stabili caracterul evenimentului, dacă accidentul mortal a fost în legătură cu procesul de muncă sau din cauze naturale”, a spus Eva Man.
Potrivit inspectorului-șef al ITM Mureș, rezultatele sunt așteptate și de Inspectoratul de Poliție Județean Mureș.
“Ancheta deschisă de Poliție așteaptă deciziile noastre, să știe dacă se îndreaptă împotriva cuiva din punct de vedere penal”, a mai precizat aceasta.
Potrivit unui comunicat de presă remis luni de ITM Mureș, în luna trecută, inspectorii de muncă au derulat pe linia de Sănătate și Securitate în Muncă (SSM) 30 de acțiuni de control, constatând nereguli la 8 angajatori, care activează în domenii precum colectare deșeuri nepericuloase sau transport de mărfuri și care au fost sancționați cu 6 avertismente și 3 amenzi, în valoare totală de 21.000 de lei.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.