De la începutul pandemiei sistemul sanitar din toată România a avut nevoie de sprijin pentru protejarea maximă a sănătății populației.
Donația MOL România prin Fundația pentru parteneriat de 2 paturi ATI și 10 scaune oncologice, în valoare totală de 500.000 de lei au venit în sprijinul pacienților oncologici și cei cu afecțiuni grave.
Astfel, paturile ATI vor fi folosite la secțiile de terapie intensivă pentru pacienți cu afecțiuni severe, inclusiv cu infecția SARS-CoV-2, iar scaunele oncologice pentru confortul pacienților oncologici în vederea efectuării tratamentelor chimioterapice.
Conducerea Spitalului Clinic Județean Mureș dorește să mulțumească MOL României pentru implicare, prin această contribuție adusă la îmbunătățirea calității serviciilor medicale, transmit manager dr. Ovidiu Gâîrbovan, director medical dr. Ianoși Edith Simona.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.