Peste 200 de copii de grădiniţă sunt aşteptaţi la singura Olimpiadă Sportivă a Preşcolarilor din România, care va avea loc la Târgu Mureş în data de 27 mai, au anunţat luni, într-o conferinţă de presă, Claudiu Maior, consilier al primarului, şi preşedintele Asociaţiei Cultural Sportive PRO XXI, Cseh Gabor.
Potrivit lui Cseh Gabor, evenimentul, care este inspirat de o olimpiadă similară din Croaţia, a ajuns la cea de-a X-a ediţie şi se va desfăşura în cadrul Zilelor Târgumureşene.
‘Pentru ce organizăm această olimpiadă? În primul rând, pentru promovarea sportului în rândul preşcolarilor, compensarea lipsei orelor de educaţie fizică din programul grădiniţelor, promovarea spiritului de echipă, spiritului de competiţie, a bucuriei mişcării şi pentru conştientizarea intercondiţionalităţii dintre mişcare şi sănătate. (…) Evenimentul începe în 27 mai, la ora 9,00, se adresează grădiniţelor din municipiul Târgu Mureş şi din localităţile limitrofe şi cuprinde probe de atletism, alergare 30 de metri, separat pentru băieţi şi fete, săritura în lungime de pe loc, ştafeta 5×15 metri, aruncarea la distanţă cu mingea de tenis, fete şi băieţi, minifotbal şi minibaschet’, a spus iniţiatorul competiţiei, Cseh Gabor.
El a arătat că fiecare sportiv înscris va fi recompensat cu tricouri, ursuleţi de pluş şi dulciuri iar câştigătorii vor primi diplome şi medalii.
Claudiu Maior a arătat, la rândul său, că nu e foarte uşor să satisfaci sufleteşte 200-300 de copii, care suferă atunci când nu câştigă şi că, din acest motiv, initiaţiva organizatorilor de a oferi fiecărui micuţ câte un cadou este una lăudabilă.
Claudiu Maior şi Cseh Gabor au prezentat luni steagul Olimpiadei Sportive a Preşcolarilor.
AGERPRES