Detașamentul de pompieri Reghin, din cadrul Inspectoratului Pentru Situații de Urgență Mureș, a trecut în revistă, săptămâna trecută, toate intervențiile și acțiunile din ultimele 11 luni. Ședința de bilanț a fost făcută în prezența primarilor din comunele învecinate Reghinului deoarece pompierii reghineni deservesc 23 de comune. Din materialul prezentat la întâlnire reiese că subunitatea a fost alertată în 1.392 de situații de urgență. Este vorba despre 1.110 de intervenții ale echipajelor SMURD și aproape 280 ale echipajelor de pompieri.
Mai mult cu 100 de intervenții
Din nefericire, cifrele sunt în creștere comparativ cu anul trecut, 100 de acțiuni fiind bifate în plus în decursul acestui an. Asta înseamnă că în 2011 echipajele detașamentului din Reghin au intervenit de 1.296 de ori. Cele mai multe cazuri au fost cele pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată. Din același material reiese că anul acesta o persoană a murit carbonizată, alte șase și-au pierdut viața în accidente rutiere, în timp ce 13 victime au ajuns la spital după intervenția echipajelor de descarcerare. Un alt aspect se referă la alarmele false. 18 astfel de apeluri au fost înregistrate de către detașamentul de pompieri Reghin, fapt ce duce la pierderi de combustibil și timp prețios.
Combustibil
Cu toate acestea, anul 2012 se încheie într-o notă optimistă pentru ISU Mureș. Și asta pentru că în urmă cu o lună a fost inaugurat cel mai nou punct de intervenție la Deda. Și mai mult, toți primarii prezenți la întâlnire și-au arătat disponibilitatea spre o comunicare mai bună după ce relația dintre Detașamentul de Pompieri din Reghin și Primărie a fost dată ca exemplu. La inițiativa primarului Maria Precup, subunitatea din Reghin este ajutată cu 200 de litri de motorină în fiecare lună. În urma discuțiilor purtate pe această temă și ceilalți primari și-au arătat intenția să ajute subunitățile de pompieri cu resursele necesare.
Emeșe Ardelean