Lună: martie 2023
Activitatea fizică este mai eficientă decât medicamentele în gestionarea depresiei și anxietății
Cercetătorii de la University of South Australia cer ca exercițiul fizic să fie recunoscut ca o abordare terapeutică de bază pentru gestionarea depresiei, deoarece un nou studiu arată că activitatea fizică este de 1,5 ori mai eficientă …
(Video) Cum va arăta viitorul Institut al Inimii din Târgu Mureș
Angajament onorat față de mureșeni: a fost semnat contractul de finanțare pentru noul Institut al Inimii Sala Festivă a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș a găzduit, în …
„Martie negru”, comemorat la Târgu Mureş şi la Bruxelles
Sângerosul conflict interetnic de la Târgu Mureş, care a avut loc în 1990 şi care a fost numit „Martie Negru”, va fi comemorat în zilele următoare atât la Târgu Mureş, cât şi la Bruxelles. Cu …
Inaugurarea Centrului Național de Realitate Virtuală Aplicată în Medicină, UMFST G.E. Palade Tg. Mureș
Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a participat vineri, 17 martie 2023, la evenimentul de inaugurare a Centrului Național de Realitate Virtuală Aplicată în Medicină, din cadrul Centrului UNiX, al Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George …
Angajament onorat față de mureșeni: a fost semnat contractul de finanțare pentru noul Institut al Inimii
Contractul de finanțare pentru construirea noului sediu al Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș a fost semnat la Târgu Mureș, vineri, 17 martie. Prezentă la eveniment, prefectul județului Mureș, Mara Togănel, …
COMUNICAT SISTARE APĂ la Reghin și în comunele apropiate
Compania AQUASERV S.A. Sucursala Reghin anunţă consumatorii că, din cauza unei avarii apărute pe magistrala DN 600, se sistează furnizarea apei potabile în data de 17.03.2023, între orele 15:00-20:00 (estimare), în următoarele zone: Atragem atenţia …
Se mai poate schia pe pârtiile de la Harghita-Mădăraş şi o pârtie de la Topliţa
Pârtiile din zona Harghita-Mădăraş şi pârtia „Bradul” din Topliţa sunt singurele funcţionale din judeţul Harghita, condiţiile pentru practicarea sporturilor de iarnă fiind, deocamdată, foarte bune. Administratorul pârtiilor de schi de pe domeniul Harghita-Mădăraş, Sipos Zoltan, …
Alexandru Rafila a semnat, alături manager, dr. Mariana Ciorba, contractul de finanțare a noului Institut al Inimii
Astăzi, la Târgu Mureș, ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a semnat, alături de dna manager, dr. Mariana Ciorba, contractul de finanțare a noului Institut al Inimii, care va fi construit prin Planul Național …
Medalie de bronz pentru Lorena Teodora Chirteș la Taekwon-do ITF
𝑰𝒏 𝒂𝒄𝒆𝒔𝒕 𝒘𝒆𝒆𝒌𝒆𝒏𝒅 𝒂 𝒂𝒗𝒖𝒕 𝒍𝒐𝒄 𝒍𝒂 𝑽𝒂𝒔𝒍𝒖𝒊 , 𝑪𝒂𝒎𝒑𝒊𝒐𝒏𝒂𝒕𝒖𝒍 𝑵𝒂𝒕𝒊𝒐𝒏𝒂𝒍 𝒅𝒆 𝑻𝒂𝒆𝒌𝒘𝒐𝒏-𝒅𝒐 𝑰𝑻𝑭 , 2023 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝑱𝒖𝒏𝒊𝒐𝒓𝒊 𝑰 ( 14 -18 𝒂𝒏𝒊 ) 𝒔𝒊 𝑺𝒆𝒏𝒊𝒐𝒓𝒊 ( + 18 𝒂𝒏𝒊 ) 𝙐𝙣 𝙣𝙪𝙢𝙖𝙧 𝙙𝙚 293 …
Întâlnire Orbán-Erdogan: Angrenarea în război trebuie evitată
Războiul din Ucraina şi problemele de securitate energetică au fost subiectele aflate în centrul discuţiilor de la Ankara dintre premierul ungar Viktor Orbán şi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, a transmis Bertalan Havasi, şeful biroului …
O nouă strada cu sens unic la Târgu Mureș
O nouă modificare la regimul traficului rutier a fost adoptată în cadrul Comisiei de circulației de la nivelul Municipiului Târgu Mureș. Se instituie SENS UNIC după cum urmează: Strada Ceangăilor, direcția dinspre localitatea Sâncraiu de …
eMAG – Doi foști angajați au fraudat compania peste 2 ani la Easybox. Cum procedau
Doi foști angajați ai companiei eMAG sunt cercetați pentru acces ilegal la un sistem informatic și fraudă informatică, ei fiind acuzați că, timp de peste doi ani, ar fi comandat bunuri pe care le-au achitat …
Au pornit caiacele pe Canalul Morii
Apele Române Mureș prin SGA Mureș – Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureș a ales soluții bazate pe natură #SBN pentru lucrarea ”Canalul Morii” din Reghin. Apărările de maluri cuprind totalitatea lucrărilor care au ca …
De vizitat: Pensiunea Ski Gyimes
Pensiunea Ski Gyimes este cel mai potrivit loc unde să te cazezi dacă ai ajuns pe Valea Ghimeșului și vrei să fii în mijlocul acțiunii. Dacă ești pus pe distracție și în căutarea unei ieșiri …
Casă distrusă de incendiu la Sovata
Joi 16 martie, în jurul orei 16:30, pompierii Punctului de Lucru Sovata cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, împreună cu un echipaj de stingere din partea SVSU Sovata, au intervenit pentru lichidarea …
Acces gratuit la Dino Parc Râşnov pentru grupurile organizate de elevi, în perioada martie-mai
Dino Parc Râşnov oferă, în perioada martie-mai, instituţiilor de învăţământ şcolar şi preşcolar din toată ţara posibilitatea de a vizita în mod gratuit parcul cu dinozauri, în grupuri organizate, în cadrul programelor Şcoala Altfel şi …
Ronin Training Academy medalii la Campionatul European de Jiu Jitsu din Franța
La Campionatul European de Jiu Jitsu U16, U18 și U21 care s-a desfășurat în Verquin, Franța au fost prezenti peste 780 sportivi din 27 țări participante, România ocupând locul II pe națiuni Clubul Ronin Training …
Restricții de trafic pe strada Depozitelor
Vineri, 17 martie, între orele 9.00-14.00 pe strada Depozitelor din Târgu Mureș va fi restricționat traficul rutier. Măsura se impune ca urmare a lucrărilor de racordare a blocurilor ANL la rețeaua de apă-canal. Ne cerem …
Mineralia, ediția de primăvară la Muzeul Județean Mureș
Colecţionarii sau pasionaţii de minerale vor gǎsi cristale naturale de cuarţ sau pirită, eşantioane din sute de specii minerale, roci, obiecte sculptate, agate, geode şi fosile. Mineralul-vedetă al acestei ediții este pirita, un mineral frecvent …
Femeie decedată în incendiu la Tigmandru
Echipajele Detașamentului Sighișoara ce încadrează două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au fost solicitate să intervină în localitatea Țigmandru, în urma izbucnirii unui incendiu la o locuință. Ajunse la …
Azamfirei: Centre de învăţământ medical unice în România, la UMFST Târgu Mureş
Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş, Leonard Azamfirei, a declarat, joi, în cadrul prezentării raportului anual, că instituţia a finalizat Centrul didactic – UNI-X şi extinde Centrul …
Femeie accidentată pe scuter la Grebenisu de Câmpie
Pompierii Secției Sărmașu intervin în aceste momente cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pentru asigurarea măsurilor specifice prevenirii incendiilor în urma producerii unui accident rutier în localitatea Grebenișu de Câmpie, strada Valea …
URMĂRIT NAȚIONAL, DEPISTAT ÎN URMA SCHIMBULUI DE INFORMAȚII CU POLIȚIȘTII MUREȘENI
În cursul zilei de ieri, 16 martie 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Investigații Criminale, în urma schimbului de date și informații cu Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, au depistat …
MOL şi fondurile de investiţii Főnix și Riverland Magántőkealap, prezent și la Târgu Mureș, vor să preia Alteo Energy Services Plc. din Ungaria
Consiliul Concurenţei anunţă că analizează tranzacţia prin care MOL RES Investments Zrt., din grupul maghiar MOL, precum şi fondurile de investiţii Riverland Magántőkealap şi Főnix Magántőkealap intenţionează să preia Alteo Energy Services Plc. din Ungaria. …
Pârtia de schi de la Sovata rămâne deschisă în acest weekend
Dacă nu ai fost la schi anul acesta, acum este momentul, haide să ne bucurăm împreună, anunță administratorul pârtiei din Sovata. Programul: Sâmbătă – Duminică, 10:00-17:00!
Victorie categorică a României în primul meci din preliminariile Campionatului European U17
Selecţionata României a surclasat echipa Irlandei cu scorul de 25-1 (7-1, 4-0, 7-0, 7-0), joi, în primul său meci din Grupa C a preliminariilor Campionatului European de polo pe apă masculin Under-17 din 2023, mini-turneu …
Licitaţiile pentru capetele autostrăzii A8: s-a anulat anularea sau s-a sistat?
Azi după-amiază, organizaţia USR Mureş a susţinut o conferinţă de presă, în care amfitrioni au fost domnii Adrian Giurgiu, deputat de Mureş, şi Radu Mihail, senator de Diaspora. S-a discutat despre construirea la Târgu-Mureş a …
LEONTINA POP sărbătoreşte 65 de ani de viaţă şi 45 de ani de carieră artistică
Ansamblul artistic „Mureșul” din Târgu Mureș și Consiliul Județean Mureș au organizat la Sala Ansamblului Artistic Profesionist ,,Mureșul” un spectacol extraordinar. Un nou album muzical folcloric intitulat ,,Din Ardeal de pe Gurghiu” și volumul al …
Avertisment: Tentative de fraudă la BCR
Clienții BCR sunt vizați în ultima perioadă de tentative de fraudă în mediul online, atacatorii copiind identitatea vizuală și elementele de design ale băncii și creând niște siteuri-clonă, care arată similar cu cel original, dar …