Clădirea principală a Băilor Cetăţii din Gyula, renovată şi reconfigurată cu o investiţie de un miliard de forinţi (2,58 de milioane de euro), sumă asigurată din fondurile oraşului, a fost predată miercuri. Prezent la ceremonia de predare, János Nagy, secretar de stat în cadrul Cabinetului Prim-Ministrului, a declarat că Ungaria nu vrea „o lume scindată…
Zi: 29 mai 2024
Percheziţii în Harghita, Covasna şi Mureş într-un caz de delapidare la CAR cu un prejudiciu de aproape 16 milioane de lei
Mai multe percheziţii au fost efectuate, miercuri, în judeţele Harghita, Covasna şi Mureş, de poliţişti, sub coordonarea procurorilor, într-un caz de delapidare la o casă de ajutor reciproc cu un prejudiciu de aproape 16 milioane de lei, un bărbat de 67 de ani fiind adus la audieri, a informat Biroul de Presă al IPJ Harghita….
Aproape jumătate dintre joburile scoase în piață de la începutul anului aparțin angajatorilor mici și foarte mici
Aproape 7.500 de companii mici și foarte mici, cu cel mult 50 de angajați, au scos în piață mai mult de 50.000 de joburi de la începutul anului și până acum. Raportat la cele 120.000 de joburi postate de toți angajatorii, numărul reprezintă aproape jumătate din pozițiile deschise pentru candidați. În funcție de dimensiune, următoarele…
Toţi taţii salariați vor primi concediu paternal, extins la 10 zile
Camera Deputaţilor a adoptat, decizional proiectul de lege care aprobă ordonanţa de urgenţă 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal 210/1999. Iniţiativa legislativă prevede acordarea concediul paternal tuturor taţilor care au calitatea de salariat în baza unui contract de muncă sau a unui raport de muncă, încheiat conform legii. De asemenea, măsurile adoptate se…
Prima ediţie a Kuriozum Music Festival, eveniment unic în România, la Castelul Mikes din Zăbala
Prima ediţie a Kuriozum Music Festival, eveniment în cadrul căruia muzica, arta vizuală şi gastronomia se vor împleti pentru a celebra diversitatea şi multiculturalitatea, va avea loc în perioada 9-11 august, la castelul Mikes din Zăbala. Kuriozum Music Festival este un concept dezvoltat de Asociaţia „Oamenii inspiră”, menit să aducă în conştiinţa publică şi a…
Salina Praid se poate redeschide la mijlocul lunii iunie
În aproximativ o lună, lucrările la salina din Praid vor fi finalizate, iar extracția sării și activitățile turistice vor fi reluate, a declarat Irina Muller, director de producție SALROM. 90% din lucrările de urgență planificate au fost efectuate și anume: albia pârâului a fost deviată și apa care se scurgea în subteran a fost drenată…
Analfabeții și neștiutorii de limbă română nu vor putea fi însoțiți de alte persoane în cabina de vot
Biroul Electoral Central a decis, marţi, că invocarea neştiinţei de carte, a necunoaşterii legii sau a necunoaşterii limbii române nu constituie motiv temeinic care împiedică alegătorul să voteze singur, transmite Agerpres. Tot marți, preşedintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a afirmat că la alegerile din 9 iunie cetăţenii care nu pot să-şi exercite dreptul de…
O oră în plus de vot. Secțiile de votare se vor închide la ora 22.00 în 9 iunie
Secțiile de votare se vor închide la ora 22:00, față de ora 21.00, cum a fost la precedentele alegeri. Noutatea se va aplica la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie, a anunțat marți Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Aceasta nu va fi singura noutate pentru alegerile 2024. Președinții secțiilor de vot pot decide prelungirea votului…
Continuă campania de colectare pentru deșeurile voluminoase!
Campania va dura până în data de 5 iunie și se va derula treptat în diferite zone ale orașului. ❗ Acum se pot arunca obiecte de mobilier vechi precum: mese, dulapuri, scaune, canapele, fotolii, paturi, saltele, tablouri, cuști de animale, jucării, biciclete sau mașini de jucărie, tocuri, uși, ferestre, oglinzi, covoare, preșuri, carpete, parbrize etc…..
Obligatoriu de la 1 iulie. Mașinile noi nu te vor mai lăsa să depășești limita de viteză
Mașinile vândute în Uniunea Europeana de la 1 iulie vor avea un nou sistem de siguranță pentru limitarea vitezei, care va fi obligatoriu indiferent de producător sau de clasa mașinii. Sistemul va detecta limitele de viteză impuse pe tronsonul de drum pe care se află mașina, iar în cazul depășirii vitezei maxime admise va…
Inspectorii Antifraudă rămân fără pistoale
Inspectorii antifraudă nu vor mai purta pistole, dar rămân în schimb cu spray paralizant, aparate de electroșocuri și bastoane. În schimb, ca urmare a aplicării sistemului e-Sigiliu, inspectorii vor primi sigilii electronice. Modificările se găsesc într-o Hotărâre publicată luni în Monitorul oficial, care completează OUG privind reorganizarea ANAF. Sistemul e-Sigiliu a fost introdus prin Legea 296/2023….
Linia de tren Brașov-Sighișoara. Au început lucrările la al doilea tunel de la Ormeniș
Constructorul AKTOR (Grecia) a început forajul celui de-al doilea tunel de la Ormeniș, pe Magistrala CFR Brașov-Sighișoara, pe lotul Apața -Cața din județul Brașov urmând să fie construite cele mai lungi tuneluri feroviare din România (Ormeniș și Homorod, 12 km. galerie dublă). Lotul Apața-Cața unde Aktor este lider de proiect are o lungime de 28…
(P) Sfârșitul calvarului zilnic – prima parcare subterană este în construcție
Începe construcția primei parcări subterane din centrul orașului, pe terenul din spatele fostului Hotel Parc. Scopul este de a oferi o parcare modernă și confortabilă pentru conducătorii auto din Târgu Mureș și, în același timp, se vor deschide noi posibilități și pentru pietoni în centrul orașului. Zoltán Soós a declarat: „Parcarea, care va avea patru…
(P) Soós Zoltán: „Ne vom bucura de toate avantajele unui drum principal modern”
În ultimele zile, târgumureșenii au ridicat de multe ori întrebarea, de ce reabilitarea străzii Gheorghe Doja a trebuit făcută acum și nu peste unu sau doi ani, sau atunci când va fi gata șoseaua de centură. „Problema mare a Târgu Mureșului este că, în timp ce după 2010, Oradea, Sibiu sau Cluj-Napoca au accesat fonduri…
Postul de radio Național FM a renunțat la licența de la Târgu Mureș
Postul National FM, deţinut de fraţii Micula, rămâne fără una dintre licenţele sale. Consiliul Naţional al Audiovizualului a retras frecvenţa de Târgu Mureş a National FM (100,6 MHz), după ce i-a expirat perioada de valabilitate. În mod normal, CNA ar fi trebuit să analizeze prelungirea valabilităţii licenţei cu încă nouă ani, însă societatea care operează postul…
Teatrul Ariel, sprijinit de Consiliul Județean, partener în proiectul „PLAYGROUND – Noi povești ale dramaturgiei contemporane în Europa”
Consiliul Județean Mureș a aprobat participarea Teatrului pentru copii și tineret ”Ariel”, în calitate de partener, în proiectul „PLAYGROUND – Noi povești ale dramaturgiei contemporane în Europa”, în valoare totală de 250.000 Euro, finanțat prin Programul Europa Creativă. De asemenea s-a aprobat asigurarea sumelor necesare acoperirii contribuției proprii în cuantum de 9.986,4 euro, echivalent a…
Închisoare de până la 5 ani pentru cei care fac presiuni asupra proprietarilor astfel încât să își vândă imobilele
Persoanele care fac presiuni, de orice natură, asupra proprietarilor, împiedicându-i să-și folosească normal locuința, astfel încât aceștia să își vândă imobilele, vor risca închisoare de până la 5 ani, conform unui proiect legislativ adoptat de Parlament prin votul final al deputaților. Citește articolul complet
Zilele Vecinilor, celebrate în Mureș pe 30 și 31 Mai
În urma unei competiții naționale, Comunitatea Bulevardul 1848 din Târgu Mureș a câștigat un grant în valoare de 15.000 iar Comunitatea Cartierul Verde din Târgu Mureș și Comunitatea Plopilor din Sighișoara au câștigat fiecare câte 1.500 de euro, pentru a organiza, alături de ONG-ul ÎntreVecini, activități prin care să încurajeze vecinii mureșeni și sighișoreni să…
Medalii de aur pentru Móréh Tamás şi Salcă Codrin la Cupa Regelui
Weekendul trecut a avut loc Cupa Casei Regale Outdoor 2024, aflată la ceea de a patra ediție. Competiția a fost organizată la Predeal, BV de către Federația Română de Tir cu Arcul. Clubul nostru a fost reprezentat de către 4 sportivi: Móréh Tamás şi Salcă Codrin au reușit să îşi adjudece medaliile de aur la…
(P) Péter Ferenc: „Toată lumea trebuie să aibă un cuvânt de spus în 9 iunie”
În această perioadă, UDMR Mureș conștientizează importanța participării la alegerile din 9 iunie. Reprezentanții Uniunii vor vizita toate comunele pentru a se întâlni cu locuitorii, a-i asculta și a-i încuraja să participe la alegeri. Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș, va vizita astăzi localitatea Ogra și Sânpaul. Péter Ferenc a subliniat că toată lumea trebuie…
Dispeceratul Transport Local s-a mutat într-o nouă locație
Capătul de linie și Dispeceratul Transport Local SA de pe str. Livezeni s-a mutat într-o nouă locație. Noul amplasament situat vizavi de Cimitirul Municipal este dotat cu sală de așteptare. Totodată, vechea locație cap de linie va funcționa ca simplă stație.
(Video) Destăinuri. Mihaela Neagu, proprietara fabricii de zahăr din Luduș în dialog cu Mihai Morar
Mihaela Neagu este, pentru mulți, definiția voinței și succesului. Abandonată de părinți la doar 6 luni, a găsit puterea să se educe, să creadă în destinul ei și să crească prin muncă începând de jos. De la angajata unei benzinării în provincie, la singura femeie manager a unei fabrici de zahăr din Europa! O cale…
Szőcs Bernadette și-a aflat adversara din primul tur al WTT Champions Chongqing 2024
Competiția se va desfășura în perioada 30 mai – 3 iunie în China. La această competiție participă cei mai buni jucători de pe tablourile feminine și masculine, iar premiile totale se ridică la 800.000 de dolari. Szőcs Bernadette o va întâlni în primul tur pe Shin Yubin, jucătoare din Coreea de Sud, care ocupă locul 7 în…
Asfaltări nocturne pe strada Gheorghe Doja în perioada 28 mai – 03 iunie
În perioada 28 mai – 03 iunie 2024, se vor desfășura lucrări de turnare a stratului final de asfalt pe strada Gheorghe Doja. Lucrările vor avea loc noaptea, pentru a nu îngreuna traficul zilnic, și se vor face conform programului de mai jos: ➡️ 28 mai – Sens de mers spre CENTRU • Intersecția Bega…
Mihai Tomescu și Cristian Mangri câștigătorii trofeului RES500 pe Transilvania Motor Ring
Cea mai lungă și așteptată cursă a sezonului, RES500, a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute pe circuitul Transilvania Motor Ring. Această ediție a fost marcată de mai multe premiere. RES500 a fost neutralizat doar de trei ori cu cod60, fără a fi nevoie de safety car. Acest lucru a permis echipelor să adopte strategii…