Un număr de 23 de deţinuţi s-au căsătorit anul trecut în Penitenciarul Miercurea Ciuc, arată bilanţul acestei unităţi, prezentat public săptămâna trecută.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Miercurea Ciuc, Adrian Bujac, cei 23 de deţinuţi şi-au unit destinele cu persoane din afara închisorii, numărul căsătoriilor oficiate fiind mai ridicat decât în anii precedenţi. Motivul este legat de faptul că deţinuţii care se căsătoresc au dreptul la o ,,noapte a nunţii” şi beneficiază de o vizită intimă de 48 de ore, spre deosebire de ceilalţi care pot petrece alături de soţiile sau concubinele lor doar două ore.
De altfel, în cursul anului 2013 au fost acordate 284 vizite intime cu durata de 2 ore şi 23 vizite intime cu durata de 48 de ore. În opinia reprezentanţilor închisorii, ,,camera de acordare a vizitelor intime a jucat un rol important în menţinerea unei stări disciplinare corespunzătoare, în rândul persoanelor private de libertate care pot beneficia de acest drept”.
Statistici
Adrian Bujac a precizat că Penitenciarul Miercurea Ciuc, care a fost profilat cu regim închis încă din 2011, a avut pe parcursul anului trecut un efectiv mediu de 433 de persoane.
Datele statistice mai arată că în 2013 au fost acordate 4.119 vizite, din care 1.392 fără dispozitiv de separare şi au fost distribuite 3.036 pachete cu alimente şi 7.808 scrisori. De asemenea, la Penitenciarul Miercurea Ciuc s-au înregistrat 16.282 de consultaţii de medicină generală, fiecare persoană privată de libertate beneficiind de 40 de prezentări la cabinetul medical.
În perioada menţionată, cinci deţinuţi au primit permisiunea să iasă din locul de detenţie şi să-şi viziteze familia pentru 24 de ore.