Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Horea” al județului Mureș a organizat, miercuri, la Sighișoara, o ceremonie de marcare a Zilei Pompierilor din România și împlinirea a 169 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii, în cadrul căruia fostul comandant al inspectoratului, generalul (r) Dorin Oltean și-a luat rămas bun de la camarazii săi.
„Pentru mine a fost un privilegiu și o onoare să fac parte din această tagmă, această categorie de oameni deosebiți, din categoria salvatorilor. Trebuie să recunosc că, ori de câte ori aud sirena sau un girofar, mă gândesc că cineva are nevoie de ajutorul nostru, de acești eroi anonimi. În proporție de 99%, victimele nu-și cunosc salvatorii, iar aceștia rămân anonimi și intervin 24 de ore din 24. A fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea, perioada pe care am petrecut-o cu acești oameni deosebiți. (…) Sunt mândru că am făcut parte din această categorie de oameni deosebiți”, a declarat în cadrul ceremoniei fostul șef al ISU Mureș, general (r) Dorin Oltean, care a decis recent să se retragă din activitate.
În centrul municipiului Sighișoara, la Monumentul Latinității, a fost amenajată o expoziție de tehnică și au avut loc o ceremonie religioasă și una de avansare în grad, înainte de termen, au fost citite mesajele cu prilejul „Zilei Pompierilor din România” și a avut loc o paradă militară cu participarea de efective și tehnică.
Premergător acestei zile, la Târgu Mureș a fost organizată ediția a V-a a Crosului Pompierilor, iar până la sfârșitul săptămânii, la toate subunitățile din județ și sediul inspectoratului se organizează „Ziua Porților Deschise”.
Mai mult, în perioada 15-17 septembrie, între orele 10,00 — 14,00, pe râul Mureș, lângă complexul sportiv Mureșul din Târgu Mureș, ISU desfășoară exerciții de salvare și plimbări cu barca pentru toți cei care doresc să vadă echipamentele din dotare și exerciții demonstrative.