Nu trece o zi fără să auzim de accidente rutiere, de oameni morţi sau nenorociţi din cauza vitezei, a indisciplinei pietonilor…de copii rămaşi fără părinţi ori de familii lovite de cea mai grea durere – pierderea copilului…
DE CE SE ÎNTÂMPLĂ ACESTE TRAGEDII???
- Pentru că ne grăbim mereu…şi nu ne gândim că e mai bine să întârziem decât să nu mai ajungem deloc…
- Pentru că tratăm cu superficialitate viaţa atunci când păşim pe stradă…
- Pentru că nu ne gândim că cei dragi ne aşteaptă acasă, pe noi şi pe ceilalţi…
- Pentru că…până nu se întâmplă ceva grav cuiva drag, tratăm cu uşurinţă accidentele rutiere, ca pe o simplă ştire la TV…ceva ce se poate întâmpla doar altora…
Stimaţi pietoni! Şi cei implicaţi în accidente rutiere au avut convingerea că pot traversa în siguranţă!
- traversaţi strada doar prin locurile permise;
- asiguraţi-vă înainte de a vă angaja în traversare;
- nu uitaţi, pietonul se opreşte mai uşor decât autovehiculul, în condiţii dificile de drum;
- supravegheaţi copiii, atunci când sunt participanţi la traficul rutier! Nu le daţi exemple negative legate de respectarea normelor rutiere!
Stimaţi conducători auto! Oare cei care au murit nu au crezut că pot controla maşina atunci când au apăsat prea mult pedala de acceleraţie?
- respectaţi limitele legale de viteză, în special în interiorul localităţilor;
- adaptaţi viteza de deplasare la condiţiile de drum;
- ataşaţi-vă centura de siguranţă înainte de pornire;
- discuţiile intense în timpul conducerii autovehiculului, vorbitul la telefonul mobil, vă pot distrage atenţia în momente vitale;
- pietonii, bicicliştii, motocicliştii, sunt mai vulnerabili în trafic, FIŢI PRECAUŢI!
Stimaţi biciclişti, motociclişti!
- adaptaţi viteza de deplasare la condiţiile de drum;
- circulaţia pe două roţi nu vă dă dreptul la consum de alcool înainte de a ieşi în trafic!;
- echipamentul de protecţie vă poate salva viaţa!
MESAJUL ZILEI: RESPECT ÎN TRAFIC!
Toţi cei care participăm la traficul rutier suntem egali, avem drepturi şi obligaţii, dar, mai mult de atât, trebuie să avem grijă unul de altul, să fim îngăduitori cu cel care greşeşte şi să ne respectăm reciproc!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.