3.800 lei este salariul net pe care-l așteaptă un tânăr la primul lui loc de muncă
Peste 30.000 de tineri se înghesuie zilnic pe piața muncii în căutarea primului job, cu așteptări salariale care variază între 3.800 lei net la nivel național și 4.200 lei în Capitală.
Sfârșitul vacanței de vară a marcat startul celei mai intense perioade de recrutări. Doar în prima săptămână din septembrie, candidații cu vârste între 18 și 24 de ani au generat aproximativ 30.000 de aplicări pe zi, adică aproape o treime din totalul zilnic, potrivit datelor Salario (eJobs).
„Datele arată că acești tineri au început să prospecteze piața încă din luna august, să aplice și să se pregătească pentru interviuri din timp, astfel încât în momentul revenirii din vacanța de vară să aibă deja semnat un contract de angajare sau să fie foarte aproape de acest pas. Deja în ultima lună vedem 320.000 de aplicări ale candidaților foarte tineri, care au maximum 24 de ani”, explică Roxana Drăghici, Head of Sales la eJobs, într-o analiză termene.ro
Așteptări salariale. București în frunte, marile orașe urmează
Așteptările salariale ale absolvenților se aliniază realităților economice ale marilor centre urbane. Conform Salario (comparatorul salarial eJobs), salariul mediu net pentru poziții entry-level este de 3.800 lei la nivel național. În marile centre universitare și economice, mediile urcă: 4.200 lei net în București și 3.900 lei în Cluj-Napoca, Timișoara și Iași.
Domeniile „magnet” pentru tinerii absolvenți
Tinerii se orientează masiv către retail, call-center/BPO, servicii, financiar-bancar, turism și IT/telecom, specializări care oferă volum mare de roluri entry-level, trasee de învățare accelerate și cicluri de recrutare rapide.
Interesant este că preferința pentru munca la distanță nu domină piața tinerilor: 14,7% din aplicările tinerilor merg către joburi remote, în timp ce 84,2% vizează roluri la birou și doar 1,1% caută străinătatea. Explicația e simplă: pentru debutanți, învățarea la locul de muncă, accesul la mentorat și integrarea în echipă cântăresc mai mult decât flexibilitatea completă.
Oferta de joburi vs. realitatea competiției
Piața pare generoasă la prima vedere: în ultima lună, angajatorii au postat 25.000 de joburi pe eJobs.ro, din care peste 15.000 sunt poziții entry-level. În prezent, pe eJobs.ro sunt active 23.000 de joburi (din acestea 1.700 de poziții sunt deschise pentru candidații din Târgu Mureș), iar încă 8.000 sunt deschise pe iajob.ro.
