Dacă vrei să te bucuri din plin de frumusețea naturii și să profiți de toamnă pentru a explora plaiurile românești, trebuie să vizitezi județul Harghita. Iată 3 destinații cu peisaje de vis, unde poți petrece următoarea vacanță.
Lacul Sf. Ana
Lacul Sfânta Ana este o destinație unică în adevăratul sens al cuvântului, căci este singurul lac vulcanic de pe teritoriul României și se găsește în masivul Ciomatu, în proximitatea localității Băile Tușnad, la o altitudine de 950 de metri. Acest lac s-a format în locul craterului vulcanului stins Ciomatu, care face parte din masivul vulcanic Puciosu. Cu toate că apa săracă în oxigen nu găzduiește vietăți, zona înconjurătoare este bogată în ceea ce privește flora și fauna, astfel încât această destinație este ideală pentru cei care doresc să exploreze.
Citește și: 3 atractii din județul Alba pe care le poți vizita toamna aceasta
Cheile Vărghișului
Cheile Vârghișului reprezintă o destinație mai puțin cunoscută, dar care nu trebuie să lipsească din planurile tale, atunci când vizitezi Harghita. Acestea se găsesc în Munții Perșani, la altitudinea de 1292, și se întind de-a lungul a 4 kilometri, formând un peisaj surprinzător. Cheile Vârghișului fac parte dintr-o arie protejată de interes național, și pot fi accesate pornind din localitățiile Merești (județul Harghita) sau Vârghiș (județul Covasna). Cât timp ești acolo, îți recomandăm să vizitezi Peștera Mare, Peștera Șura Cailor și Grota Tătarilor.
Rezervația Naturală Dealul Sării
Rezervația naturală Dealul Sării, cunoscută și sub numele de “Canionul de Sare de la Praid,” este o bijuterie geologică situată în partea de sud-vest a stațiunii Praid. Cu o întindere de 66 de hectare, aceasta cuprinde Muntele de Sare și Defileul de Sare, două atracții suprinzătoare. Muntele de Sare s-a separat treptat de-a lungul timpului, ca urmare a acțiunii constante a pârâului Corund și a activității umane. În această zonă, poți admira o varietate de fenomene naturale impresionante, cum ar fi dolinele în sare, cheile în sare, procesele de eroziune a versantului în sare și izvoarele de apă sărată. Defileul de sare, aflat în partea de sud-vest a rezervației, este o creație impresionantă a naturii, sculptată de pârâul Corund. În urma acestui proces de eroziune, a luat naștere un peisaj de o frumusețe rară, compus din pereți de sare și stânci albe.
Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.