Dacă ești în căutare de experiențe alpine vara aceasta, munții Apuseni sunt de neratat. Admirați pentru frumusețea lor indiferent de sezon, rămân una dintre destinațiile preferate de români și de europeni deopotrivă.
Parcul Natural Apuseni
Câștigând titlul de EDEN (Destinație Europeană de Excelență), Parcul Natural Apuseni este situat în partea centrală munților cu același nume, și se întinde de-a lungul județelor Bihor, Cluj și Alba. A fost numit rezervație naturală protejată și conține o mulțime de opțiuni pentru turiștii dornici de explorare. Printre cele mai cunoscute se numără peștera Scărișoara, Poiana Florilor, Peștera Urșilor și cascada Valul Miresei.
Vf. Cucurbăta Mare (vârful Bihor)
Pasionații de drumeții trebuie să includă pe listă cel mai înalt vârf din munții Apuseni, cu impresionanta altitudine de 1849 m. Aceștia au la dispoziție Traseul 60 Bandă Albastră care face legătura dintre stațiunea Arieșeni și vârful montan. Orele de drumeție vor fi recompensate cu o priveliște de poveste.
Râpa Roșie
Situată în județul Alba, la scurtă distanță de Apuseni, rezervația naturală Râpa Roșie se află la doar câțiva kilometri de orașul Sebeș și este situată pe malul drept al Secașului Mare. Numită și „micul canion al României” de către cei care au străbătut-o, nu încetează să uimească prin fauna deosebită și elementele de microrelief impresionante.
SURSA: travelminit.ro
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.