Întotdeauna ne place să descoperim locuri mai puțin cunoscute, să ne bucurăm de comorile ascunse ale României sau, pur și simplu, să plecăm în explorarea unora dintre cele mai frumoase județe din țară. Printre preferatele noastre se numără și județul Neamț, atât datorită diversității și frumuseții locurilor de acolo, cât și datorită oamenilor primitori și a poveștilor din zonă.
Călătorește românește mai mult și mai des și descoperă toate locurile frumoase pe care această țară le are de oferit. Cazarea o poți găsi, ca de obicei, pe www.travelminit.ro.
Iar dacă nu ai ajuns până acum în Neamț sau dacă îți dorești să-l revizitezi și nu știi exact de unde se începi, am creat pentru tine o listă cu obiectivele noastre preferate pe care să le bifezi vara aceasta.
Pornim la drum?
Orașul Piatra Neamț
Așa cum o sugerează și numele, orașul Piatra Neamț este reședința județului și, deși nu este atât de popular ca Sibiul sau Timișoara, este, poate, la fel de ofertant din punct de vedere turistic.
Printre cele mai cunoscute obiective turistice din oraș se numără, bineînțeles, și Curtea Domnească, un ansamblu de monumente istorice, situat chiar în centrul orașului. Astfel, în aceeași zonă, poți vizita Biserica Domnească „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”, Turnul lui Ștefan cel Mare și Muzeul Curții Domnești, alături de alte mici muzee și ruine.
După ce vizitezi toate monumentele de pe lista ta, îți recomandăm să te plimbi pe străduțele încărcate de istorie din oraș, să te bucuri de arhitectura fascinantă a clădirilor și să te destinzi la una dintre terasele din centrul orașului.
Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș
Pentru că iubim escapadele în natură, nu puteam să nu includem pe lista obiectivelor turistice din județul Neamț și această oază de liniște și relaxare. Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș se află la punctul de „intersecție a Transilvaniei și Moldovei”, întinzându-se pe teritoriul a două județe, anume Neamț și Harghita.
Și dacă nu știi prea multe despre acest parc, atunci notează-ți pe listă câteva dintre principalele atracții din zonă: pe lângă nenumărate peșteri, cum ar fi Peștera Neagră sau Peștera Munticelu, și cascade, aici poți vizita și Lacul Roșu, Vârful Hășmașu Mare sau Cheile Bicăjelului.
De asemenea, dacă ești pasionat de drumeții și ai vrea să profiți de zilele de vară pentru și mai mult timp petrecut în mijlocul naturii, atunci alege unul dintre traseele montane amenajate aici. Te asigurăm că peisajele nu te vor dezamăgi și, la final, vei pleca acasă cu fotografii spectaculoase.
Lacul Cuejdel
Nu poți pleca din județul Neamț fără să vizitezi și Lacul Cuejdel. De foarte multe ori comparat cu Lacul Roșu, Lacul Cuejdel mai este cunoscut și sub numele de „Lacul Crucii”, datorită formei sale.
Deși se consideră a fi cel mai tânăr lac de acumulare din România, se spune că este și cel mai mare baraj natural din țară, format în perioada 1978 – 1991.
Există și câteva foișoare din lemn pe post de observatoare ale lacului, pentru a putea admira flora și fauna din zonă. De asemenea, este important de menționat că Rezervaţia Naturală Lacul Cuejdel a fost declarată arie protejată de interes naţional în 2004.
Astfel, indiferent că alegi obiectivele de mai sus sau ai alte locuri în minte, noi îți recomandăm județul Neamț pentru o vară plină de experiențe minunate în cele mai frumoase locuri din România. Fotografiază, admiră și bucură-te de un sejur relaxant, în mijlocul naturii.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.