În perioada 19 – 21 septembrie 2017, Jandarmeria Mureș va desfăşura exercițiul combinat pe linia intervenției antiteroriste la obiective din competența Jandarmeriei Române ”Maris 17”, în municipiul Tîrgu-Mureș.
Scopul exercițiului este de antrenare a componentelor Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului pentru gestionarea în comun a provocărilor determinate de intervenţia antiteroristă la obiective din competenţa Jandarmeriei Române, de perfecționare și testare a efectivelor de jandarmi. Se urmărește evaluarea modului de desfăşurare a tuturor activităţilor cuprinse în scenarii, din punct de vedere al organizării acestora, al etapelor parcurse de la luarea deciziilor, elaborarea documentelor necesare şi coordonarea forţelor din teren, până la modul de acţiune efectiv al forţelor de ordine participante, într-o situație cât mai aproape de realitate.
Astfel, o parte din activităţile cuprinse în scenariul „MARIS 17”, se vor desfăşura în spaţiul public, fără a afecta buna desfăşurare a activităţilor instituţionale sau cetăţeneşti şi fără a impune restricţii majore de circulaţie, după cum urmează:
- În PARCAREA COMPLEXULUI DE RETAIL din strada Secerei – marți, 19 septembrie 2017, începând cu ora 09:00;
- La TRIBUNALUL MUREȘ – miercuri, 20 septembrie 2017, începând cu ora 16:00;
- La BAZA DE PREGĂTIRE A INSPECTORATULUI DE JANDARMI JUDEȚEAN MUREȘ – joi, 21 septembrie 2017, începând cu ora 09:00.
Premergător desfăşurării exerciţiului „MARIS 17”, luni 18 septembrie a.c., vom organiza o conferinţă de presă, unde vom comunica mai multe date de interes referitoare la organizarea şi desfăşurarea evenimentului.
De asemenea, pentru informarea corectă a populației și pentru evitarea oricăror incidente, dorim să subliniem încă o dată CARACTERUL DE EXERCIȚIU al activităților ce se vor desfășura.
În zilele următoare se vor desfăşura antrenamente în cele trei locaţii anterior amintite.
În situaţia în care tîrgumureșenii se vor afla în zonele desfăşurării exerciţiilor, le adresăm respectuos rugămintea de a nu se alarma, de a-şi păstra calmul şi de a respecta indicaţiile forţelor de ordine.
Vă rugăm să considerați acest antrenament oportun și util în scopul creșterii siguranței și protecției cetățenilor.