Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au acționat în acest sfârșit de săptămână pentru ca întreaga comunitate să se bucure în linişte și siguranță de Sărbătoarea Rusaliilor, iar manifestările organizate în județ să se desfășoare fără evenimente nedorite.
La activitățile desfășurate au participat polițiști din cadrul structurilor de poliție rutieră, ordine publică, investigații criminale, investigare a criminalității economice, transporturi, dar și de la alte structuri.
Pe lângă activitățile organizate pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, polițiștii au acționat și pentru prevenirea și combaterea accidentelor de circulație, în acest sens fiind organizate acțiuni punctuale pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau conduc autoturisme fără a deține permis de conducere sau sub influența băuturilor alcoolice ori a altor substanțelor interzise.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicat peste 365 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 189.730 de lei.
Au fost reținute 30 de permise de conducere și retrase 15 certificate de înmatriculare.
Totodată, polițiștii au întocmit 11 dosare penale pentru infracțiuni la regimul rutier.
Exemple:
La data de 11 iunie 2022, în jurul orei 10:00, polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurala Sighișoara, au identificat în trafic un bărbat, în vârstă de 31 de ani, în timp ce conducea un autoturism neimatriculat.
A fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neinmatriculat.
La data de 12 iunie, în cursul nopții, polițiștii Biroului Rutier Tg. Mureș au oprit pe strada Gheorghe Doja, din Târgu Mureș un bărbat, de 31 de ani.
În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care persoana în cauza a fost condusă la spital, în vederea recoltării probelor biologice.
În aceeași noapte, un alt conducător auto, de 23 de ani, a fost depistat la volan, având o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale.
Pe str. Livezeni, din Târgu Mureș, un tânăr de 24 de ani din municipiu a fost depistat în timp ce conducea o motocicletă fără număr de înmatriculare.
De asemenea, s-a constatat faptul că permisul de conducere nu este corespunzător pentru categoria vehiculului condus pe drumurile publice, fiind întocmit dosar penal pentru probare cu exacitate a întregii activități infracționale.
Pentru a preîntâmpina orice eveniment negativ, vă recomandăm să respectați în continuare toate normele legale în vigoare.
Fiți responsabili pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur!
Fără incidente majore în weekendul Rusaliilor Ortodoxe
Cu ocazia celebrării Rusaliilor Ortodoxe în acest weekend, echipaje din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Regele Ferdinand I” Târgu-Mureș, au fost la datorie zilnic pentru asigurarea măsurilor de ordine publică la manifestările religioase și cultural-artistice, organizate în spațiul public, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională. Misiunile de asigurare și sprijin ale colegilor noștri din județele Mureș și Alba s-au încheiat fără evenimente deosebite.
Pe timpul misiunilor executate, au fost constate 6 încălcări ale normelor de conviețuire socială, fapt pentru care s-au aplicat sancțiuni contravenționale conform Legii 61/1991: 4 avertismente și 2 amenzi în valoare totală de 300 lei pentru tulburarea liniștii publice, consumul de băuturi alcoolice pe spațiul public și cerșetorie.
Mulțumim tuturor celor care au ales să petreacă în mod responsabil minivacanța de Rusalii și asigurăm cetățenii că Gruparea de Jandarmi Mobilă ”Regele Ferdinand I” Târgu-Mureș va continua acțiunile pentru prevenirea și combaterea contravențiilor și a infracțiunilor, iar la nevoie rugăm cetățenii să nu ezite să solicite sprijinul forțelor de ordine, în mod direct sau prin apel la 112!