Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat si au vizat, în special, zonele aglomerate, agenții economici dar şi mijloacele de transport în comun, scopul fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.
În cadrul acţiunilor, organele de control au verificat cu precădere respectarea măsurilor de izolare/carantinare de către persoanele faţă de care au fost dispuse aceste măsuri, documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar 23.00-05.00, precum şi portul măștii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice închise/deschise.
Astfel, în ultimele 24 de ore, în urma activităţilor desfăşurate pe raza întregului județ, au fost verificate peste 130 de societăți comerciale, peste 250 de mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate peste 1750 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 157 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 15.250 de lei, dintre care:
- 117 sancţiuni, în valoare de 6.250 de lei, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală;
- 34 de sancțiuni, în valoare de 1.000 de lei, au fost aplicate persoanelor identificate că nu au respectat interdicțiile privind deplasarea/libera circulație (în intervalul orar 23.00-05.00);
- 3 sancțiuni, în valoare de 2.000 de lei, au fost aplicate persoanelor fizice pentru participarea la activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții;
- 3 sancțiuni, în valoare de 6.000 de lei, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurii privind carantina/izolarea.
Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate zilnic şi în perioada următoare, pe raza întregului judeţ.
Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție şi să nu se expună la riscuri!
Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.