Până astăzi, 15 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 7.216 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).În județul Mureș 243.
VINDECATE
Dintre persoanele confirmate pozitiv, adică din 7216 cazuri 1.217 au fost declarate vindecate și externate. În județul Mureș s-au vindecat 11.
DECESE
Totodată, până acum, au decedat 362 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș (16), Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Ilfov și Vâlcea.
CAZURI NOI FAȚĂ DE IERI
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 337 de noi cazuri de îmbolnăvire.
TERAPIE INTENSIVĂ
La ATI, în acest moment, sunt internați 245 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 23.353 de persoane. Alte 67.317 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
TESTE
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 74.827 de teste.
APELURI
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 445 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.923 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
NU AU RESPECTAT RESTRICȚIONAREA
Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 6.866 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 14.560.984 de lei.
ROMÂNI CONFIRMAȚI ÎN ALTE STATE
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 713 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 421 în Italia, 196 în Spania, 25 în Franța, 9 în Germania, 47 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia.
ROMÂNI DECEDAȚI ÎN ALTE STATE
De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 53 de cetățeni români aflați în străinătate, 13 în Italia, 14 în Franța, 15 în Marea Britanie, 7 în Spania, 2 în Germania, unul în Belgia și unul în Suedia, au decedat.
VINDECAȚI ÎN ALTE STATE
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 11 au fost declarați vindecați: 7 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
TELEFOANE
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.