Activităţile cu privire la respectarea Legii nr. 55 din 2020, a măsurilor impuse în contextul stării de alertă vizează, în special, zonele aglomerate, agenții economici dar şi mijloacele de transport în comun, scopul fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.
În cadrul acţiunilor, organele de control au verificat cu precădere respectarea măsurilor de izolare/carantinare de către persoanele faţă de care au fost dispuse aceste măsuri, documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar 23.00-05.00, precum şi portul măștii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice închise/deschise.
Astfel, în ultimele 24 de ore, în urma activităţilor desfăşurate pe raza întregului județ, au fost verificate peste 135 de societăți comerciale, 200 de mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate 2.000 de persoane.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 165 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 50.500 de lei, astfel:
- 116 sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală;
- 37 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație (în intervalul orar 23.00-05.00);
- 11 sancțiuni aplicate instituțiilor/autorităților/operatorilor economici, pentru organizarea programului de lucru cu încălcarea legii.
- 1 sancțiune pentru nerespectarea măsurilor privind carantinarea/izolarea
Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate zilnic şi în perioada următoare, pe raza întregului judeţ.
Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție şi să nu se expună la riscuri!
Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.