Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, împreună cu polițiști locali și celelalte structuri cu care se acționează în sistem integrat, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă vizează, în special, zonele aglomerate, centrele comerciale, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.
În cadrul acţiunilor, organele de control au verificat cu precădere respectarea măsurilor de izolare/carantinare de către persoanele faţă de care au fost dispuse aceste măsuri, documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar 23.00-05.00, precum şi portul măștii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice închise/deschise.
Astfel, în ultimele 24 de ore, în urma activităţilor desfăşurate în județul Mureș, au fost verificate peste 60 de societăți comerciale, peste 200 de mijloace de transport persoane, fiind legitimate 2.300 de persoane.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 165 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 9.700 de lei, astfel:
- 126 de sancţiuni, pentru nepurtarea măștii de protecție,
- 39 de sancțiuni, pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație (în intervalul orar 23.00-05.00);
Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate zilnic şi în perioada următoare, în judeţul Mureș.
Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție şi să nu se expună la riscuri!
Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.