Primele episoade ale spectacolului de teatru audio „S-a întâmplat într-o joi” de Elise Wilk pot fi ascultate online pe Anchor.fm, YouTube și Spotify. Spectacolul este produs de 3g HUB, din Târgu Mureș, în cadrul proiectului 3g RadioActiv.
„Prin 3g RadioActiv, ne propunem să revitalizăm ideea de teatru radiofonic în format audio digital, prin producerea unei serii de podcasturi de ficțiune. În luna decembrie vom mai publica două spectacole audio: „Poveste din Transilvania” de George Ștefan și „Aventurile lui Jonathan Gullible. O odisee liber-schimbistă” de Ken Schoolland. Vom continua proiectul și în anul 2021, când ne dorim să producem un serial audio de ficțiune despre sistemul de învățământ din România”, echipa 3g HUB.
8 povești triste și comice în același timp
Piesa Elisei Wilk, S-a întâmplat într-o joi, e formată dintr-o serie de monologuri.
Scrise în contextul crizei economice din 2008, textele rezonează cu emoțiile și sentimentele care ne încearcă în 2020. Triste şi comice în acelaşi timp, vorbesc despre singurătate şi despre nevoia de atenţie din partea celorlalţi, despre acel strigăt de ajutor pe care îl lansăm uneori şi pe care avem impresia că nimeni nu îl aude. 8 povești cu oameni, aşa cum sunt ei: cu normalitatea şi stranietatea lor, cu obsesiile şi nefericirile lor.
Spectacolul audio, regizat de Ándi Gherghe, prezintă realităţi specifice societăţii româneşti, cu şomeri debusolaţi, tabloide care fabrică peste noapte „vedete de carton”, familii înghesuite în blocuri tip cutie de chibrituri, tineri care îşi petrec aproape tot timpul pe internet.
Dorinţa de a avea pe cineva aproape, teama de singurătate, frica de a nu fi acceptat de către ceilalţi sunt, toate, sentimente profund umane, indiferent de contextul socio-economic.
Din distribuție fac parte actorii: Larisa Dobrin (Studenta), Cristi Bojan (Șomerul), Toni Nica (Adolescentul), Andreea Drăgan (Menajera), Lorena Râpea (Secretara), Laura Mihalache (Vânzătoarea), Dragoș Stoenescu (Elevul) și Dragoș Florea (Taximetristul), iar de sound design-ul episoadelor se ocupă Sütő Zsolt.
Primele două episoade pot fi ascultate:
– pe anchor.fm: https://anchor.fm/3g-radioactiv
– pe YouTube: https://www.youtube.com/playlist?list=PLNgJSfEkMhd3HMCkjBYfWP7XxBvmCGAuY
– pe Spotify: https://open.spotify.com/show/0Tqxl5U4rTdA2yS9PPwqgz
Spectacolul a fost înregistrat cu sprijinul Republic Production, partener în cadrul proiectului. În 2020, proiectul 3g RadioActiv este cofinanțat de Municipiul Târgu Mureș prin concursul pentru finanțarea proiectelor culturale 2020.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.