Activișitii de la “Critical Mass” au prezentat datele unei monitorizări de trafic efectuată în perioada 21 august – 30 septembrie, în Târgu Mureș, conform căreia pe strada Mărăști zilnic, în medie circulă 1.600 de autoturisme, 350 de biciclete și 700 de pietoni, iar pe strada Borsos Tamas 4.000 de autoturisme și 170 de biciclete.
Datele au fost colectate cu sistemul de monitorizare trafic Telraam, spun autorii studiului. Ei susțin că “împărțirea echitabilă a spațiului între modurile de transport este un principiu de bază al planificării mobilității urbane durabile. Redistribuirea părții carosabile pentru realizarea infrastructurii velo presupune o eficientizare a utilizării spațiului, fiind cunoscut faptul că bicicleta este cel mai eficient vehicul, din punct de vedere al utilizării spațiului”.
Cei de la “Critical Mass” propun adaptarea reţelei de străzi la un standard minimal pentru circulația bicicletelor prin îngustarea benzilor de circulație care ar facilita deplasările cu bicicleta / trotineta între cartiere și școli. “Îngustarea benzilor de circulație oferă mai multă protecție deoarece descurajează circulația cu viteză: cu cât e mai îngustă banda, cu atât mai mult conducătorul auto va fi mai atent”, arată aceștia.
Ei oferă și argumentul legal și anume faptul că în conformitate cu Legea nr. 155 privind mobilitatea urbană durabilă, autoritățile administrației publice locale, pot stabili o lățime inferioară pentru benzile de circulație ale drumurilor publice aflate în administrare, dar nu mai puțin de 2,75 metri pentru o bandă de circulație.