Update: Directorul Exploatării Teritoriale Târgu Mureş a Transgaz, Adrian Botezan, a declarat că defecţiunea survenită joi la sistemul de transport a gazului metan, în urma căreia 18 localităţi au rămas nealimentate, s-a datorat unei alunecări de teren produsă în zona satului Cerghid, oraşul Ungheni. Directorul Transgaz Târgu Mureş a precizat că, din cauza mişcării terenului, sudura de pe o conductă de transport a cedat şi astfel compania a fost obligată să oprească gazul metan, pentru a remedia defecţiunea. Adrian Botezan a arătat că speră ca defecţiunea să poată fi remediată până la lăsarea serii, astfel încât furnizarea gazului metan să poată fi reluată. Prefectul judeţului Mureş, Corneliu Grosu, a cerut joi Transgaz să remedieze cât mai repede defecţiunea, astfel încât cei 4.000 de consumatori afectaţi să nu rămână fără căldură peste noapte.
Peste 4.000 de consumatori din optsprezece localităţi din judeţul Mureş au rămas, joi, fără alimentare cu gaz metan din cauza unei defecţiuni la sistemul de transport aparţinând Transgaz, a anunţat Departamentul de Comunicare Corporatistă al E.ON România. ‘Urmare a unui defect apărut la reţeaua de transport a gazelor naturale aparţinând societăţii Transgaz S.A,. în cursul zilei de astăzi, 28 februarie a.c., începând cu ora 14.00, s-a întrerupt alimentarea cu gaze naturale, în următoarele localităţi din judeţul Mureş: Cerghid , Cerghizel, Idrifaia, Şomoştelnic, Mica, Ceuaş, Abuş, Deaj, Lăscud, Odrihei, Laslău, Suplac, Bahnea, Bernadea, Căpâlna, Lepindea, Găneşti şi Păucişoara.Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, cel mai probabil în dimineaţa zilei de vineri, 1 martie, după remedierea defectului de către societatea Transgaz’, se arată într-un comunicat de presă al E.ON.
E. ON Gaz Distribuţie a solicitat consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute, iar în cazul în care simt miros specific de gaz să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al companiei. ‘Compania E.ON Gaz Distribuţie regretă disconfortul creat şi îşi asigură consumatorii că depune toate eforturile pentru ca aceste lucrări să fie finalizate cât mai repede posibil’, se mai arată în comunicat.
AGERPRES