Atât Maramureșul cât și Bucovina sunt destinații ce și-au păstrat autenticitatea tradițiilor de-a lungul timpului și au conservat atât valorile cât și stilul de viață al satelor românești. Probabil că și apropierea de graniță a făcut ca sătenii acestor zone să aibă foarte mare grijă în a-și păstra identitatea culturală. Acestea sunt principalele motive pentru care turiștii români, dar și foarte mulți străini au rămas efectiv cuceriți în fața lăcașurilor sfinte, caselor tradiționale sau porturilor populare din aceste zone. Acestea fiind spuse, Travelminit îți prezintă câteva sugestii pentru o minivacanță de vis în Maramureș și Bucovina.
Satul Breb
Satul Breb este situat în Maramureș, la baza munților Gutai și reprezintă una dintre cele mai pitorești comunități, fiind considerat un sat maramureșean autentic. Acest loc s-a conservat excelent de-a lungul anilor. Mai specific, este unul dintre cele șapte sate de pe Drumul Verde din aria Ecoturistică Mara-Cosău-Creasta Cocoșului, care face legătura între șapte arii protejate și șapte sate, printre care și Breb. Ele sunt considerate a fi reprezentative pentru cultura maramureșeană fiind o adevărată oază a tradițiilor românești, cu ulițe pietruite, căsuțe și porți din lemn, biserici vechi și un aer curat de munte.
Valea Vaserului
Valea Vaserului este o zonă superbă din Maramureș care se situează între Vişeul de Sus și staţia terminală Comanu. Această este cunoscută pentru zona sa de păduri sălbatice, care de altfel sunt protejate la nivel european, firma care se ocupă de utilizarea zonei forestiere având obligația de a conserva pădurea la dimensiunile ei actuale. O plimbare la pas în acest loc frumos te va încărca de energie și te va ajuta să te deconectezi de aglomerația așezărilor urbane. În acest caz, venim cu vești minunate. Traseul complet al căii ferate forestiere Valea Vaserului are 60 de km, accesibil în principal pentru transportul lemnelor. Există totuși și curse regulate cu celebra Mocăniță.
Sighetul Marmației
Fostă capitală a Maramureșului istoric, Sighetul Marmației este probabil cel mai renumit oraș din această zonă. Această superbă locație se învecinează la nord, prin granița de pe cursul râului Tisa, cu Ucraina, iar la sud-vest se află lanțul vulcanic al munților Gutâi. Aici se află centrul cultural al Maramureșului unde poți vizita locuri precum închisoarea Sighet, fosta închisoare folosită de regimul comunist pentru exterminarea elitelor României. Alte atracții căutate de turiști, pe care trebuie să le vezi măcar o dată în viață sunt Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Muzeul Satului Maramureșan sau Muzeul Culturii Evreiești.
Bisericile celebre
Maramureșul este bine cunoscut pentru arta bisericească ce s-a dezvoltat în această zonă, există aici unele dintre cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii de lemn din România. În acest sens, nu mai puțin de opt biserici maramureșene au fost încrise deja în Patrimoniul UNESCO, fiind vorba despre bisericile din Desești, Budești, Bârsana, Ieud-Deal, Poienile Izei, Șurdești, Plopiș și Rogoz. Probabil cea mai impunătoare dintre acestea este biserica din Desești, aceasta nesuferind mari modificări de la momentul în care a fost construită în 1770, ansamblul său pictural rămânând unul dintre cele mai bine conservate din întregul Maramureș.
Aceste destinații au o bogată însemnătate istorică și culturală ce te vor ajuta cu siguranță să regândești felul în care privești viața, învățându-te să te bucuri mai mult de natură și de frumusețea tradițiilor românești. Dacă vreuna dintre acestea ți-au atras atenția, intră pe www.traveminit.ro și pornește la drum pentru a te bucura și tu de aceste locuri idilice.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.