În județul Mureș au fost verificate, în perioada menționată, 2.182 de vehicule. Dintre acestea, 40,42% prezentau diferite neconformități tehnice sau legate de acte și 11 prezentau pericol iminent de accident. Din totalul autovehiculelor oprite, în 11% din cazuri s-au constatat deficiențe din sfera poluării și 1,92% aveau ITP fals, expirat sau anulat.
În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în această regiune au fost aplicate 196 de amenzi contravenționale și au fost retrase 188 de certificate de înmatriculare.
În situația în care una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară.
Atragem atenția că rezultatele controalelor desfășurate în trafic NU reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni.
Biroul de presă
Registrul Auto Român