Numărul companiilor care au nevoie și angajează meseriași în județul nostru este tot mai mare. Acest lucru a dus și la creșterea elevilor care iau în calcul înscrierile la școlile profesionale.
Liceele tehnologice îi atrag pe elevi anual cu oferte educaționale pe care le prezintă în cadrul târgurilor de meserii, pe paginile de socializare etc.
De asemenea, elevii mai sunt atrași și de Hotărârea Guvernului nr. 1062/2012 privind modalitatea de subvenţionare de către stat a costurilor pentru elevii care frecventează învăţământul profesional, care prevede acordarea unei burse lunare în valoare de 200 de lei tuturor elevilor ca frecventează învăţământul profesional.
400 de lei la Liceul Tehnologic „AUREL PERȘU” Tîrgu-Mureș
Unele licee târgumureșene au oferte atractive pentru elevi. Astfel, Liceul Tehnologic „AUREL PERȘU” Tîrgu-Mureș anunță în oferta de școlarizare – pentru anul școlar 2017-2018, la școala profesională clasa a IX-a (2 clase – 45 locuri) limba română-învățământ dual – faptul că cei admiși primesc lunar o bursă de 400 de lei (200 lei de la bugetul de stat și 200 de lei de la agentul economic) specializare – Mecanic auto.
În oferta de școlarizare pentru anul școlar 2017-2018, Liceul Tehnologic „AUREL PERȘU” Tîrgu-Mureș mai prezintă:
*Clasa a IX-a şcoală profesională de 3 ani – 1 clasă – 39 locuri – zi-limba română – Mecanic auto învățământ tradițional (bursa 200 lei lunar),
*Clasa a IX-a şcoală profesională de 3 ani – 1 clasă – 28 locuri – zi-limba maghiară – Mecanic auto învățământ tradițional (bursa 200 lei lunar),
B. LICEU
*Clasa a IX-a liceu seral – durată de 5 ani-1 clasă – 28 locuri – seral – limba română – Tehnician Transporturi
*Clasa a X-a liceu seral durata 4 ani -10 locuri pentru elevii cu 9 clase de liceu promovate sau 2 ani de școală de ucenici- forma seral, limba română, specializare Tehnician Transporturi
*Clasa a XI-a liceu seral – durată de 3 ani-2 clase – 56 locuri – seral-limba română Tehnician Transporturi.
* Clasa a XII – a liceu seral durată 2 ani -15 locuri (pentru absolvenți de 11 clase de liceu si care doresc sa își finalizeze studiile)- specializare Tehnician Transporturi
* Clasa a XIII-a liceu seral durata 1 an – 9 locuri pentru absolvenți promoțiilor anterioare de seral și care nu au finalizat ciclul liceal sau au abandonat – specializare Tehnician în Transporturi.
C. ȘCOALĂ POSTLICEALĂ
*Anul I şcoală postliceală – durată 1 ½ ani-2 clase – 56 locuri – bugetat-limba română – specializare – Tehnician Transporturi Interne şi Internaţionale
D. ȘCOALĂ DE MAIȘTRI
Anul I şcoală de maiştri – durată 1 ½ ani-1clasă – 28 locuri – bugetat-limba română specializare – Maistru Electromecanic.
Cristina Vancea