În week-endul Floriilor, poliţiştii mureşeni au fost la datorie, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea producerii oricăror evenimente negative.
Au fost aplicate peste 650 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 177.000 de lei și au fost reținute 42 de permise de conducere.
Pentru prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru o intervenție rapidă atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale, în perioada 7 – 9 aprilie a.c., poliţiştii au acţionat, în sistem integrat, în dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică.
Astfel, pe lângă activitățile desfășurate în mod curent, au fost organizate 52 de acțiuni și controale.
În urma acțiunilor, polițiștii au aplicat 657 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 176.855 de lei, dintre care 98 prevăzute de Legea nr. 61/1991 privind încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 21 prevăzute de Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
Polițiștii au acționat pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi, pentru ca cetățenii să se deplaseze în condiții cât mai sigure, prezenţa activă a echipajelor de poliție făcând ca, în această perioadă, să nu fie înregistrate evenimente deosebite.
Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat 524 de sancțiuni contravenționale prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare de 147.165 de lei.
Din totalul sancțiunilor aplicate pentru nerespectarea legislației rutiere, 13 au fost pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice, 212 pentru viteză excesivă iar 299 pentru alte abateri la regulile de circulație.
De asemenea, polițiștii au reținut 42 de permise de conducere, dintre care 11 pentru consum de alcool, 10 pentru viteză şi 21 pentru alte abateri.
Și în Săptămâna Mare, polițiștii continuă să acționeze pentru prevenirea faptelor antisociale, astfel ca sărbătorile Pascale să fie mai sigure. În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!