În ultimele 24 de ore, 152 de polițiști din cadrul I.P.J. Mureș, jandarmi, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică, precum și ai Protecției Consumatorului au participat la 26 de acțiuni punctuale și au verificat peste 185 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate.
Au fost legitimate 455 de persoane și verificate peste 45 de mijloace de transport în comun.
În total, au fost aplicate 47 de sancțiuni contravenționale în valoare de 25.500 de lei, astfel:
- 27 sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de 16.000 de lei
- 2 sanctiuni pentru nerespectarea masurilor privind carantina/izolarea,
- 18 sancțiuni la Legea 61/1991, in valoare de 9.550 de lei
Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.
Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.
Activități asemănătoare vor fi desfășurate în continuare în vederea conștientizării tuturor cetățenilor privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială.
Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.