Vineri, 11 martie, în jurul orei 10:10, incendiu produs la o anexă gospodărească în municipiul Târgu Mureș, strada Sfântu Ioan.
Au intervenit pentru lichidarea incendiului, pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș. În urma incendiului, a ars acoperișul unei magazii pe o suprafață de aproximativ 10 mp, fără pericol de propagare la casa de locuit.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: coșul de fum necurățat.
Vineri, 11 martie, în jurul orei 10:40, incendiu produs la hornul unei case de locuit în localitatea Gornești, strada Cimitirului.
Au intervenit de urgență pentru lichidarea incendiului, pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin împreună cu pompierii voluntari din cadrul SVSU Gornești. Ajunși la locul intervenției, salvatorii militari au constat că ardeau depunerile din interiorul coșului de fum, fără pericol de propagare.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: jar sau scânteie.
Vineri, 11 martie, în jurul orei 11:30, incendiu produs la o ghenă de gunoi în municipiul Târgu Mureș, strada Apicultorilor.
Au intervenit pentru lichidarea incendiului, pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș. În urma incendiului au ars gunoaiele menajere din ghena de gunoi.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: focul deschis în spații deschise.
Vineri, 11 martie, în jurul orei 15:30, incendiu la o combină în localitatea Bărdești.
Au intervenit pentru lichidarea incendiului, pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș. A fost vorba despre un incendiu produs la un utilaj agricol care a ars generalizat.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: efectul termic.
Sâmbătă, 12 martie, în jurul orei 01:20, incendiu la un apartament în municipiul Reghin, strada Pomilor.
Au intervenit pentru lichidarea incendiului, pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin. În urma incendiului a ars garsoniera pe aproximativ 20 mp și bunurile aflate în interior. În interiorul locuinței se afla o persoană de sex masculin, cu vârsta de aproximativ 48 de ani, care a suferit arsuri de gradul I, la nivelul feței. Aceasta a fost preluată și transportată de către echipajul SMURD aflat la fața locului.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: scurt circuit electric.
Sâmbătă, 12 martie, în jurul orei 10:15, incendiu deșeuri menajere în municipiul Târgu Mureș, Bulevardul Pandurilor.
Au intervenit pentru lichidarea incendiului, pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș. Incendiul se manifesta la o nghenă de gunoi aflată la subsolul unui bloc de locuințe. În urma acestuia, a ars aproximativ 50 kg de deșeuri menajere.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: fumatul.
Duminică, 13 martie, în jurul orei 10:20, incendiu produs la un salon de înfrumusețare în orașul Iernut, strada 1 Decembrie 1918.
Au intervenit de urgență pentru stingerea incendiului, pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Luduș împreună cu pompierii voluntari din cadrul SVSU Iernut. În urma incendiului, a fost afectat întreg salonul de înfrumusețare și a fost deteriorat o parte din mobilier. Din cauza fumului produs în urma incendiului, casa scării a fost inundată fiind nevoie de ventilarea acesteia.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: aparate electrice de încălzire lăsate sub tensiune.
În perioada 11-13 martie au avut loc 42 de incendii de vegetație uscată, produse în localitățile Dumbrava, Târnăveni, Târgu Mureș, Filpișu Mare, Toldal, Petelea, Reghin, Hetiur, Sângeorgiu de Mureș, Morăreni, Pietriș, Răzoare, Valea Albeștiului, Herepea, Beica de Jos, Cucerdea, Oroi, Ogra, Sighișoara, Sovata, Băgaciu, Ideciu de Jos, Botorca, Deda și Bozeni.
Au intervenit pentru stingerea incendiilor, pompierii militari din cadrul ISU Mureș după cum urmează: Detașamentul Târgu Mureș, Detașamentul Reghin, Detașamentul Târnăveni, Detașamentul Sighișoara, Punctul de Lucru Deda împreună cu SVSU Deda și SVSU Vătava, Secția Sărmaș, SVSU Band, SVSU Petelea și Punctul de Lucru Sovata.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiilor au fost: foc deschis în spații deschise.
Incendiile de vegetație uscată s-au intensificat din nou în ultima perioadă. În această săptămână pompierii mureșeni au fost solicitați la zeci de intervenții de acest fel. Se poate întâmpla oricând ca flăcările să se extindă la case, să pună în pericol bunurile și chiar viețile omenești. Vă recomandăm câteva aspecte importante din punct de vedere al prevenirii:
este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt.
este interzisă arderea vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale pe timp de vânt;
arderea trebuie să se desfășoare doar în locuri special amenajate, cu respectarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți.
focul trebuie să fie supravegheat permanent. Odată încheiată activitatea, jarul trebuie stins.
la terminarea activităţii se va urmări stingerea totală a focului înainte de a părăsi
La locul arderii, fiind interzisă acoperirea cu pământ a focarelor.