Inspectoratul General pentru Situații de Urgență precizează că, în cadrul acțiunilor de testare și verificare a sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă, derulate în luna august, la nivel național, din cele 6.913 mijloace tehnice de alarmare au fost acționate 5.460 de sirene pe timpul exercițiului.
Din centralizarea datelor puse la dispoziție de inspectoratele pentru situații de urgență rezultă că, din punct de vedere al modului de acționare, 2.865 dintre sirenele funcționale pot fi comandate centralizat, iar 2.595 mijloace necesită declanșare locală, se arată într-un comunicat al IGSU..
IGSU a desfășurat, pe 6 august, la nivel național, exercițiul de transmitere a mesajelor de înștiințare și verificare a sistemului de alarmare publică. Scenariul a presupus atât înștiințarea centrelor operaționale pentru situații de urgență județene/ București-Ilfov și a tuturor județelor țării/ municipiul București, cât și verificarea funcționării sistemului de alarmare prin acționarea sirenelor electrice și electronice de alarmare a populației.
Referitor la timpul mediu de răspuns în cazul acționării centralizate a sirenelor, acesta a fost de 2,35 minute, iar pentru cele cu acționare locală — 7,42 minute, zona de acoperire acustică fiind de 37,56% la nivel județean, 81,71% la nivel municipal, 61,42% la nivel orășenesc și de 37,07% la nivel comunal.
Pe timpul exercițiului, personalul propriu a verificat 1.449 sirene de alarmare publică din 445 de localități, 196 dintre acestea fiind neoperative, precizează sursa citată.
IGSU menționează că se desfășoară lunar, la nivel național, exerciții destinate verificării funcționării mijloacelor de alarmare a populației, în scopul centralizării permanente a datelor privind starea de operativitate a echipamentelor de înștiințare, avertizare și alarmare, precum și pentru pregătirea continuă a autorităților administrației publice locale.
Începând cu luna august, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 10,00 — 11,00, sunt acționate sirenele de alarmare publică existente în toate județele.
În septembrie, simulările vor începe miercuri și vizează atât verificarea echipamentelor care pot fi acționate în mod centralizat (simultan), cât și a celor cu acționare locală. Totodată, rezultatele verificărilor vor fi centralizate la nivel județean și vor face obiectul unor analize în cadrul comitetelor județene pentru situații de urgență, în vederea îmbunătățirii modului de alarmare a populației în situații de protecție civilă.
Conform specialiștilor, cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația, prin intermediul sirenelor electrice și electronice, au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor. De asemenea, sistemul de înștiințare — alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate.
AGERPRES