Vrei să rămâi activ vara aceasta și, în același timp, să te ferești de căldură? Nu există o variantă mai potrivită decât să te retragi într-un peisaj montan de poveste. Poate ești timid în ceea ce privește drumețiile, însă nu trebuie să îți faci probleme în acest sens, căci am pregătit pentru tine 5 trasee montane din Piatra Craiului de dificultate medie și ușoară, astfel încât să te poți bucura din plin de această experiență.
Valea Bârsa Mare – Refugiul Diana
Acest traseu de dificultate medie poate fi străbătut în aproximativ 2 ore și are o distanță de aproape 3 km. Este marcat cu triunghi galben și pornește din apropierea cabanei Plaiul Foii. Mergând de-a lungul pârâului Padina lui Râie, vei urca mai apoi prin Poiana Padina Popii, ajungând în Valea Urșilor. Continuând spre Poiana Curmătura Prăpăstiilor vei ajunge la destinație în refugiul Diana.
Citește și: Cele mai frumoase destinații din județul Arad
Traseul Bran – Vf. Măgura Mare
Un traseu ușor, de 9 kilometri, poate fi străbătut în aproximativ 6 ore. Pe tot parcursul drumeției vei fi uimit de peisajele superbe pe care le vei întâlni și pe care cu siguranță vei dori să le imortalizezi. Traseul este marcat cu triunghi albastru și îți va oferi șansa de a admira Munții Bucegi, Postavaru, Piatra Craiului și Piatra Mare.
Fântâna lui Botorog – Cabana Curmătura
Un alt traseu de dificultate redusă, este ideal pentru începătorii care își doresc o drumeție scurtă, căci are o durată medie de maxim 3 ore și o distanță de 5 kilometri. Traseul este marcat cu bandă galbenă și este unul dintre cele mai populare, fiind potrivit fiecărui anotimp. Vei porni la drum de la Fântâna Botorog, care este situată în apropierea centrului orașului Zărnești. Poți ajunge acolo fie cu trenul, autoturismul personal sau cu autobuzul.
Traseul Plaiul Foii – Cerdacul Stanciului
Traseul de dificultate medie se întinde pe o distanță de 15 kilometri și are o durată medie de 9 ore. În primă fază, vei străbate Plaiul Foii, Refugiul Spirala, La Zalpaz, pe un drum marcat cu bandă roșie, urmând ca mai apoi să continui pe traseul Umerii Pietrei Craiului spre Cerdacul Stanciului, amândouă marcate cu triunghi albastru.
Sat Peștera – Refugiul Grind
Încheiem această listă cu un traseu accesibil de dificultate ușoară spre medie pe care îl vei putea completa în aproximativ 2 ore. Startul se dă din satul Peștera și vei traversa pe parcurs Șaua Joaca și Izvorul Dâmbovicioarei, urmând ca, apoi, să ajungi la Refugiul Grind, care este un punct de plecare spre Vârful Om.
Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.