Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că a fost semnată autorizaţia de construire a staţiei de 110/20 kW + 2×25 MW, necesară creşterii puterii instalate în Parcul Industrial, pentru care a fost aprobată o investiţie de cinci milioane de euro de către Ministerul Economiei. Dobre a spus că Ministerul Economiei a aprobat acest proiect – care a fost înaintat în urmă cu 7-8 ani, pe vremea când el era prefect al judeţului Mureş – obiectivul acestuia fiind creşterea puterii electrice instalate de la 3,2 MW, la 2×25 MW în Parcul Industrial. Acesta a precizat că prin acest proiect se poate asigura o putere electrică instalată pentru încă cinci parcuri industriale. ‘Proiectul de cinci milioane de euro este unul dintre cele mai importante aduse în cele opt luni de la preluarea conducerii Consiliului Judeţean’, a precizat Ciprian Dobre.
AGERPRES