Aproximativ 500 de persoane au participat, miercuri, mai bine de două ore, la un miting organizat de Uniunea Vatra Românească în centrul municipiului Târgu Mureş sub genericul ‘Manifestare pentru unitate naţională – Noi urnim România’. Participanţii la miting, au scandat, pe lângă lozinci antiguvernamentale, ‘Limba română – unica stăpână’, ‘Unitate naţională’, ‘Nu există Ţinut Secuiesc’.
Ei au respins ideea că aceasta ar fi o contra manifestare la cea care au avut loc la Târgu Mureş, săptămâna trecută, susţinând că scopul ar fi relansarea UVR în România. ‘Respingem cu fermitate ideea că acest miting este un miting antimaghiar, aşa cum avansau unele agenţii străine, în special televiziuni maghiare, că aici ar avea loc un miting antimaghiar. Categoric respingem această idee pentru că noi nu am făcut acest miting împotriva nimănui. Am făcut acest miting pentru ca politicienii să înţeleagă că trebuie să ţină cont de noi şi să nu ia hotărâri împotriva celor care i-au votat. Noi dorim un singur lucru, să fie aplicată legea şi Constituţia României. Pe această criză economică, socială şi morală – avem datoria şi de aceea am făcut acest miting şi toate mitingurile din ţară – de a relansa UVR, de care România are nevoie. Putem să trăim împreună dar să nu fim siluiţi, să nu fim umiliţi, să respectăm Constituţia şi legile ţării, şi astfel să ne respectăm unii pe alţii. Nicidecum cu autonomii pe criterii etnice, cu despărţiri care nu folosesc nimănui. Dorim ca şi clasa politică să înţeleagă că dorim să fim respectaţi şi să nu ia decizii fără să ne consulte’, a declarat Florin Oproiescu, liderul Uniunii Vatra Românească.
În cadrul manifestării, la care au participat şi liderul Partidului România Mare, Gheorghe Funar, col. şi (r) Mircea Dogaru, liderul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, a fost adoptat un document prin care Uniunea Vatra Românească Mureş protestează împotriva corupţiei, cere aplicarea legilor ţării şi a Constituţiei pentru toţi cetăţenii în egală măsură, doreşte declararea ca ‘bun naţional a pământului românesc’ şi interzicerea vânzării lui către străini, dorind, totodată, şi răspunsuri la o serie de întrebări. Participanţii au mai spus ‘Nu’ ‘dezmembrării României’, a ‘retrocedărilor ilegale şi abuzive’ şi accesului la funcţii înalte a persoanelor cu dublă cetăţenie etc.
Printre iniţiatorii mitingului de la Târgu Mureş se mai regăsesc Asociaţia Cultural-Patriotică ‘Avram Iancu’, ASTRA – Despărţământul Central Judeţean Mureş, Asociaţia Cultul Eroilor ‘Ştefan Guşă’, Fundaţia Culturală ‘Vasile Netea’, Forumul Civic al Românilor Covasna-Harghita-Mureş şi Asociaţia Noua Dreaptă.
AGERPRES