Timp de trei zile, în perioada 28-30 iunie a.c., la nivelului județului Mureş, polițiștii rutieri au acționat zilnic, folosind echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor instalate pe autospeciale și cinemometrele portabile model TruCAMradare, pentru depistarea celor care depășesc viteza legală.
Pe lângă acestea, s-au utilizat și aparatele etilotest pentru depistarea și sancționarea celor aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
În cadrul acțiunii, polițiștii rutieri au fost prezenți zilnic și au acționat pe drumurile naționale și județene din Mureş pentru siguranța participanților la traficul rutier și aplicarea măsurilor legale în cazul celor care nu respectă legislația din domeniu.
Cu această ocazie, aceştia au oprit în trafic și controlat peste 680 de vehicule și au aplicat 596 de sancțiuni contravenționale, dintre care 507 pentru încălcarea regimului legal de viteză.
Ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reţinut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 24 de permise de conducere, în cazul conducătorilor auto care au depășit viteza legal admisă cu mai mult de 50 km/h.
Totodată, au fost constatate trei infracțiuni contra siguranței pe drumurile publice.