În urma procedurilor efectuate la Clinica de Reproducere Umană din Sângeorgiu de Mureş, în cei doi ani de funcţionare s-au născut 57 de copii, iar alte 116 sarcini sunt în curs, a anunţat marţi conducerea instituţiei. ‘Sărbătorim doi ani de activitate a clinicii noastre şi noi toţi suntem foarte bucuroşi de rezultatele obţinute în aceşti doi ani. Aceşti doi ani au însemnat pentru noi să încercăm să ajutăm să aibă copii peste 200 de cupluri, până acum am efectuat 239 de proceduri din aproximativ 2/3 au fost efectuate în acest an ceea ce denotă că adresabilitatea este în creştere, pacienţii încep să afle de existenţa noastră şi de rezultatele noastre. Din aceste proceduri în cazul a 182 cunoaştem şi rezultatele şi despre aceste rezultate este bine să vorbim azi. Avem deja 57 de copii născuţi în urma acestor proceduri şi 116 sarcini peste trei luni din care noi considerăm că vor ieşi copii frumoşi peste 6-7 luni de zile’, a declarat dr. Nagy Barna, medic primar ginecolog, în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit medicilor, cel mai mare copil născut are acum 1 an şi 4 luni şi, în ciuda costurilor, majoritatea pacienţilor sunt din România, însă şi din Australia şi SUA.
Conducerea clinicii a arătat că în urmă cu 6 luni a depus actele pentru a intra în Programul Naţional de Fertilizare, însă răspunsul primit a fost că nu sunt fonduri.
În aceste condiţii o procedură poate costa între 1.000 şi 10.000 de lei în funcţie de complexitate, sumele fiind suportate în întregime de către familii, întrucât statul nu decontează nimic.
AGERPRES
Am fost eu la clinica sus numita si am primit de la ei un raspuns in care eu nu voi mai fi mama nici odata din cauza virstei de 49 de ani. Si nimeni din medici nu mi-au putut spune ca exista o alta modalitate, ca ovule donate. Stiu ca in Romania este interzisa donarea de ovule dar cred ca au putut spune ca se poate face in alte tari (chiar si in tara vecina Ucraina unde legea permite). Poate clinica si este buna dar eu am ramas cu o empresie rea!