” Violenţa este ultimul refugiu al incompetenţei” (Isaac Asimov)
Agresivitatea o întâlnim, din păcate, pretutindeni: în familie, pe stradă, în traficul rutier, la şcoală, inclusiv în mediul online ori în mass media. Vorbim despre diverse forme de violenţă, de la cea mai vizibilă – cea fizică, la cea mai subtilă, cea emoţională, paleta cuprinzând şi violenţa sexuală, cea economică, socială şi lista poate continua.
O preocupare constantă vizează cauzele agresivităţii sau mai degrabă factorii favorizanţi – educaţia, situaţia materială, climatul familial, consumul de alcool fiind pe primele locuri. Şi totuşi, nici unul dintre „motivele” enumerate nu sunt „izvorul” violenţei. Există numeroşi oameni săraci sau fără studii, dar extrem de calmi sau de cinstiţi, există copii care nu imită comportamentul agresiv al părinţilor, aşa cum există persoane care consumă alcool, fără a avea vreo tendinţă spre agresivitate, spre violenţă, la fel cum sunt oameni agresivi care nu consumă alcool.
Desigur, factorii menţionaţi pot favoriza comportamente agresive, în special consumul de alcool, însă agresorul este cel care decide felul în care se comportă, iar schimbarea în atitudinea sa se poate produce doar conştientizându-şi problemele şi dorind să se schimbe.
Şi totuşi, ce se poate face? În primul rând, trebuie să discutăm despre asta, mai ales cu copiii, în special despre violenţa în familie, care degenerează uneori în fapte din cele mai grave, ce duc la pierderea vieţii. Mai mult decât atât, trebuie să încetăm să fim atât de toleranţi în ceea ce priveşte violenţa, mai ales în familie, cu atât mai mult cu cât afectează nu doar victima, ci şi copiii şi societatea în ansamblul ei. Putem face asta pur şi simplu exprimându-ne dezacordul, sesizând Poliţia când suntem martorii unei agresiuni, oferind o informaţie unei victime care nu ştie ce să facă şi unde să ceară ajutor. Pentru a putea face acest lucru, trebuie să fim la rândul nostru informaţi despre serviciile existente în comunitate.
Sunt doar câţiva paşi, cei mai simpli, pe care fiecare dintre noi îi poate face. Am putea ca, în această zi, de exemplu, să discutăm despre ce consecinţe are violenţa şi ce putem face fiecare în parte, acasă, la serviciu sau în cercul de prieteni, pentru a ne aduce aportul nostru pentru o lume măcar puţin mai bună!
Puteţi primi ajutor!
• Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii (IEESR), oferă sprijin psihologic, juridic şi adăpostire/cazare în regim de urgenţă, victimelor violenţei familie prin Centrul Judeţean Mureş de Prevenire, Monitorizate şi Combatere a Violenţei în Familie şi prin Centrul de Adăpostire a Victimelor Violenţei în Familie; Consiliere psihologică, juridică, medicală de specialitate şi asistenţă socială agresorilor familiali prin Centrul de Asistenţă Destinat Agresorilor Familiali. Contact: Strada Moldovei nr.1
Tîrgu-Mureş, tel: 0265 255532; fax 0265 255370, office@eeirh.org; emicheu@eeirh.org, Facebook Violenta Intrafamiliala.
• Organizaţia „Veritas” Sighişoara – Serviciul comunitar de prevenire şi combatere a violenţei în familie “Floare de colţ” oferă servicii pentru asistarea victimelor violenței, activităţi de sprijinire a femeilor în dificultate, pentru dezvoltarea abilităților de viață independentă, consiliere psihologică, psihoterapie individuală și de grup, mediere în cuplu, consiliere și asistență juridică, asistență socială. Contact: Strada H. Teculescu, nr. 34-36, Sighișoara 545400,Jud. Mureș,,Romania,Telefon/Fax: (004) – 0265-777-844,sau: 0365-730-335, e-mail: veritas@veritas.ro