Serviciul de Ambulanță Județean Mureș este eligibil pentru un proiect amplu al Ministerului Sănătății în cadrul căreia se propune digitalizarea instituțiilor din domeniul medical. Proiectul prevede debirocratizarea administrării medicale prin achiziționarea de sisteme IT și soluții digitale. Printre alte servicii de ambulanță declarate eligibile pentru a face parte din acest proiect se numără: Bistrița-Năsăud, Sibiu, Covasna și Harghita. Pentru Ambulanța Mureș vă fi realizată infrastructura și un software clinic, care vor trebui implementate până în 2025.
„Pe moment, am fost declarați eligibili pentru o finanțare prin programul european PNRR pentru digitalizarea Serviciului de Ambulanță Județean Mureș în valoare de 600.000 de euro. N-avem concurenți. Suntem eligibili, prin Ministerul Sănătății. Contractele de finanțare le vom semna în aceste zile și încep licitațiile pentru aparatură, pentru soft și așa mai departe… care vor dura câteva luni” a explicat pentru RTM dr. Ioan Ivanici, directorul SAJ Mureș.
Prin acest proiect vor beneficia nu doar angajații, dar și pacienții, a mai arătat dr. Ioan Ivanici:
„Vom putea urmări, efectiv în timp real, activitatea fiecărei autosanitare, vom putea urmări în timp real ce se întâmplă, în primul rând, cu pacienții, începând de la locul solicitării până la nivelul Spitalului Județean de urgență, în ceea e privește statistica și parametrii de activitate a Serviciului Județean de Ambulanță. Deci, acestea trei sunt beneficiile și orientate către pacient.”
Programul privind digitalizarea instituțiilor medicale, accesat din fonduri europene de către Ministerul Sănătății, are o valoare totală de 100 milioane de euro, pentru care au putut aplica direcțiile de sănătate publică, Institutul Național de Sănătate Publică, Institutul Național de Transfuzii, Agenția Națională de Transplant, serviciile de ambulanță și altele. Ministerul Sănătății a mai lansat la mijlocul anului trecut un apel pentru digitalizarea a 200 de spitale, instalarea sistemelor de telemedicină în peste 130 de unități de primiri urgențe și digitalizarea Casei Naționale de Sănătate.