Sâmbătă 13 aprilie, echipa „Plantăm fapte bune în România” a desfășurat o acțiune de împădurire în comuna Tăureni, județul Mureș. În ciuda condițiilor meteo nefavorabile, cei 280 de voluntari și-au adus o contribuție de suflet la rezolvarea problemei comunității din Tăureni, unde au loc eroziuni și alunecări de teren. Astfel, s-a reușit plantarea a 7000 de puieți din speciile gorun, salcâm și paltin, pe o suprafață de aproximativ 2 ha, până când ploaia intensă a făcut imposibilă continuarea plantării.
Parteneri ai acțiunii au fost:
-Instituții: Consiliul Județean Mureș, Primăria Tăureni, Primăria Târgu Mureș, Instituția Prefectului Mureș, Universitatea Petru Maior
-Parteneri Media– TVR Mureş, Prima TV Mureş, Europa FM
-Parteneri surse de voluntari: Emerson, Provident, AIESEC Târgu Mureș, Universitatea Dimitrie Cantemir, Secția de Pompieri Sărmașu, Generația Tinerilor Europeni
-Sponsori: Direcția Silvică Mureș, Transair Agency, Renania, TransMegic, Promenada Mall, Art&Hobby, Zboruri Ieftine
Plantăm fapte bune în România este o iniţiativă a societăţii civile tinere din România, bazată pe voluntariat, programată a se derula pe o perioadă de 5 – 7 ani la nivel naţional. Iniţiativa constă în acţiuni de conştientizare, semnalarea tăierilor de păduri ilgale, plantarea pe terenuri publice care în prezent nu sunt incluse în fondul forestier, monitorizarea plantărilor şi efectuarea de lucrări de întreţinere până la reuşita finală. Din 2011, Plantăm fapte bune în România a mobilizat 4850 de voluntari, cu ajutorul cărora au fost plantaţi peste 78.700 de arbori forestieri, pe 31 hectare de teren neproductiv (agricol degradat, cu risc de alunecare, care prezintă alunecări de suprafaţă sau de profunzime, care sunt afectate de fenomenul de deşertificare).