Consilierii județeni au aprobat luni alocarea, către primăriile mureșene, a unei sume în valoare totală de 7 milioane de lei. Potrivit președintelui Consiliului Județean Mureș, Peter Ferenc, este vorba de sume din cota de 17,25% din impozitul pe venit, repartizate în 2018 pentru echilibrarea bugetelor localităților și acoperirea unor cheltuieli, care provin de la bugetul național. Suplacul va primi cei mai mulți bani, pentru plata unor arierate, a precizat președintele CJ Mureș.
“La rectificarea bugetară națională, am primit o sumă de peste 7 milioane de lei, pentru a le acorda unităților administrativ-teritoriale, pentru acoperirea anumitor cheltuieli. Este vorba de cota defalcată din impozitul pe venit. Era vorba de aproximativ 70.000 de lei per unitate administrativ-teritorială, la orașe 76.000, la comune 71.000. Au fost câteva comune cu anumite probleme la bugetul pe anul acesta. Colegii din celelalte UAT-uri efectiv au donat anumite sume, mai mici, de ordinul a 5-10.000 de lei, către o unitate administrativ-teritorială și în așa fel are mai mult. (…) Este vorba de Suplac, a avut anumite arierate pe care nu le-a putut acoperi și atunci am făcut o ședință cu primarii și cei din zonele limitorfe și câțiva primari de pe Valea Târnavei au considerat că pot renunța la anumite sume mai mici, în așa fel încât la Suplac au ajuns puțin peste 200.000 de lei, cu care poate să-și acopere aceste cheltuieli, cu arieratele”, a declarat Peter Ferenc.
Potrivit acestuia, chiar dacă sumele nu sunt spectaculoase, mai ales în cazul unor UAT-uri mici sunt binevenite, întrucât acoperă cheltuielile de funcționare în ultima parte a anului.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.