La data de 19 decembrie a.c., pe raza comunei Ernei, poliţiştii mureşeni au identificat doi minori, de 15 ani, ambii din localitate, care deţineau mai multe obiecte pirotehnice din categoria F2.
Cu această ocazie poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 71 de petarde din clasa F2, din categoria celor interzise a fi deţinute de către persoanele fizice.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de efectuarea fără drept a oricăror operaţiuni cu articole pirotehnice (Legea 126/1995).
Persoanele fizice
a). nu pot confecţiona, deţine, comercializa, importa, folosi sau executa orice altă operaţiune cu articole pirotehnice din categoriile 2-4, P.2 şi T.2 .
b). pot detine si folosi articole pirotehnice din categoria 1/F1 tot timpul anului, dar nu le pot confecţiona, importa sau comercializa . Acestea prezintă un risc foarte scăzut (exemple: focuri bengale, chibrituri bengale, beţişoare bengale, pocnitori de Crăciun, etc.
Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.
Persoanele juridice au obligaţia de a obţine autorizaţia din partea inspectoratului teritorial de muncă şi de la inspectoratul judeţean de poliţie pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea, pentru a putea deţine, comercializa, transporta şi folosi articole pirotehnice.
La nivelul judeţului Mureş sunt autorizate să efectueze operaţiuni cu articole pirotehnice un număr de 25 de societăţi comerciale, dintre care 10 societăţi sunt autorizate să comercializeze articole pirotehnice din categoria F1.
Cu ocazia activităţilor desfăşurate în cadrul planului de acţiune FOC DE ARTIFICII 2016/2017, în perioada sărbătorilor de iarnă precedente, pe raza judeţului Mureş au fost constatate un număr de 36 infracţiunii, fiind identificată şi ridicată în vederea confiscării cantitatea de 150 kg obiecte pirotehnice în valoare aproximativă de 5500 lei.
Până în prezent au fost constatate un număr de 13 infracţiuni pe acest domeniu, fiind identificată şi ridicată în vederea confiscării cantitatea de 4 kg. obiecte pirotehnice, în valoare aproximativă de 500 lei şi aplicate sancţiuni contravenţionale în cuantum de 2.500 lei.
În această perioadă Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii a desfăşurat 8 acţiuni de informare, prin care 282 de tineri au aflat Cum înfrumuseţăm sărbătorile de iarnă în mod legal.
De asemenea, a fost transmis Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş un material informativ pe această temă pentru ca măsurile de siguranţă să ajungă la cât mai mulţi elevi prin intermediul cadrelor didactice.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.