În perioada 29 martie – 02 aprilie a.c., polițiștii au intervenit la peste 260 evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 1180 de sancţiuni contravenţionale pentru ilegalitățile depistate și au fost constatate peste 70 de infracțiuni.
În perioada menţionată, poliţiştii au acționat, la nivel judeţean, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
S-a intervenit la 269 evenimente, dintre care 246 au fost sesizate prin 112.
În urma activităților, au fost constatate 76 de infracţiuni, 13 persoane fiind surprinse în flagrant delict, în cauzele instrumentate au fost dispuse 15 măsuri preventive, fiind depistate 2 persoane urmărite la nivel naţional.
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 1187 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 419.000 de lei, fiind totodată confiscate bunuri în valoare de peste 14.000 de lei.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române, poliţiştii rutieri desfăşurând activităţi pentru creşterea siguranţei în trafic.
Astfel, au fost reținute 71 de permise de conducere și au fost retrase 18 certificate de înmatriculare.