Două treimi dintre elevii târgumureșeni vor beneficia de burse școlare, fie datorită rezultatelor excelente obținute în anul 2021 – 2022, fie ca urmare a situației sociale.
Aceste tipuri de burse se acordă elevilor din clasele V-XII, beneficiari fiind aproximativ 7.334 de elevi târgumureșeni, care obțin rezultate remarcabile la învățământ sau care îndeplinesc criteriile pentru acordarea burselor sociale, acestea putând fi și cumulate.
Prin dispoziția primarului Soós Zoltán au fost incluse, la rectificarea bugetară, sumele necesare pentru achitarea integrală a burselor către elevi.
Următorul pas este ca unitățile de învățământ, în mod individual, să își opereze modificările în buget și să achite cele 3900 de burse de merit, respectiv cele 3434 de burse sociale pentru anul școlar 2021 – 2022.