Două noi parcuri vor fi amenajate cu fonduri nerambursabile în municipiul Gheorgheni, judeţul Harghita, şi oraşul Luduş, judeţul Mureş, pe terenuri degradate şi neutilizate, valoarea totală a proiectelor ridicându-se la peste 10,5 milioane de lei, a informat miercuri Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, cele două contracte de finanţare au fost semnate miercuri, la Alba Iulia, de către directorul general al ADR Centru, Simion Creţu, şi primarul municipiului Gheorgheni, Zoltan Nagy, respectiv primarul oraşului Luduş, Ioan-Cristian Moldovan.
În ceea ce priveşte proiectul din Luduş, intitulat „Modernizare, amenajare si dotare Parcul Tineretului”, acesta are o valoare totală de aproximativ 8 milioane de lei, din care peste 7,7 milioane de lei reprezintă finanţare nerambursabilă.
Obiectivul general al proiectului constă în valorificarea durabilă a spaţiului urban, prin reconversia unui teren degradat şi neutilizat în prezent, prin transformarea lui într-un spaţiu verde, cu funcţiuni de agrement.
Implementarea proiectului va contribui la creşterea suprafeţei de spaţii verzi în oraşul Luduş. La finalul anului 2019, când se estimează finalizarea acestui proiect, locuitorii oraşului Luduş vor beneficia de un teren cu suprafaţa de aproape 22.800 metri pătraţi, amenajat ca spaţiu verde, care va cuprinde inclusiv dotarea unui spaţiu de joacă pentru copii şi a unui teren de sport multifuncţional. De asemenea, vor fi pavate peste 1.300 metri pătraţi alei pietonale, va fi amenajată o pistă de alergare elastică în lungime de 540 metri pătraţi şi vor fi montate în interiorul parcului 40 de bănci şi 6 seturi de mobilier urban.
Acest parc va fi printre primele din regiune în care va fi montat un sistem wireless şi un sistem de sonorizare ambientală, arată sursa citată.
„Restrângerea spaţiilor verzi accentuează puternic riscurile ecologice urbane şi are un impact negativ asupra calităţii vieţii şi stării de sănătate a populaţiei. Conform normelor acceptate la nivel european, 26 de metri pătraţi spaţiu verde pe locuitor este pragul sub care sănătatea cetăţenilor din zonele urbane este puternic afectată. La nivel naţional, situaţia este departe de a fi una favorabilă locuitorilor, înregistrându-se cazuri în care nu este atins nici măcar jumătate din pragul minim în ceea ce priveşte necesarul de spaţiu verde”, a declarat, potrivit comunicatului, directorul general ADR Centru, Simion Creţu.
Potrivit acestuia, prin intermediul Programului Operaţional Regional 2014-2020 pot fi alocate fonduri nerambursabile şi pentru reamenajarea şi revitalizarea spaţiilor publice abandonate şi neutilizate, astfel încât acestea să devină spaţii de agrement cu funcţiuni multiple, toate acestea contribuind la îmbunătăţirea mediului urban şi a creşterii calităţii vieţii locuitorilor.
AGERPRES