Ne-am obișnuit deja să-i auzim pe cei din jur plângându-se, înainte să treacă jumătatea lunii, că au rămas aproape fără niciun ban: shopping dincolo de nevoi, terase și restaurante, comenzi online de mâncare – sunt numai câteva dintre tentațiile care ne înghit, pe nesimțite, bună parte din venituri. Mai jos sunt 8 idei care te vor ajuta să-ți pui deoparte din banii pe care îi câștigi.
Evidența cheltuielilor
Regula de aur: ține o evidență precisă a cheltuielilor pe care le faci, inclusiv a celor mai mici dintre ele, într-un caiet sau carnet pe care să îl ai mereu la îndemână. Poate părea inutil, însă o parte însemnată din banii noștri se duc pe consumuri mărunte și aparent incapabile să-ți facă gaură în buget. Însă frecvența respectivei cheltuieli este mai importantă decât nivelul sumei, și prin citirea la final de săptămână sau de lună a listelor vei putea vedea care dintre cheltuieli au efectul picăturii chinezești asupra veniturilor tale și de unde trebuie să tai sau să rărești.
Contul de economii
Deschide-ți un cont de economii. Multe sunt gratuite și îți pot fi de un real folos, mai ales că îți plătesc o mică dobândă pentru sumele pe care le ții acolo. Băncile oferă posibilitatea ca din contul tău curent o anumită sumă, pe care o stabilești singur, să ți se transfera automat către contul de economii la interval de o lună, sau, din nou, la intervalul pe care îl vrei tu, procedură numită plată recurentă. Cel mai sigur ar fi să-ți fixezi o anumită sumă pentru fiecare dintre zilele când îți intră banii. În felul acesta, nu-ți vei mai da răgazul să îi cheltui pe ceva ce nu-ți e necesar.
Plata cu cardul
Plătește-ți cumpărăturile cu cardul. În cazul anumitor bănci, plătirea cu cardul a produselor vine cu cashback, care îți va înapoia un anumit procent din cheltuiala făcută. Pe firul acesta au intrat și anumite magazine, care îți oferă bonusuri sau alte beneficii dacă plătești cu cardul. Caută băncile care oferă aceste servicii în termenii cei mai avantajoși pentru tine și renunță să mai plătești cash acolo unde se poate.
Fixarea sumei minime
Stabilește-ți, pe baza consultării carnetului de cheltuieli la final de lună, o sumă minimă fixă pe care vrei să pui deoparte în fiecare lună și fă toate eforturile pentru a-ți atinge acest obiectiv. Atenție, nu îți stabili o sumă prea mare de economisit, pentru că vei risca să eșuezi și să te simți prea descurajat ca să mai încerci. Nu cădea nici în cealaltă extremă, câtă vreme o sumă infimă nu va fi în stare să te motiveze pentru niciun efort în sensul eforturilor tale. 10-20% din salariul sau din totalul veniturilor tale sunt un număr rezonabil cu care să încerci, și vei vedea pe parcurs cum poți ajusta numerele.
Aplicațiile retailerilor
Fă-ți obiceiul de a consulta aplicațiile supermarketurilor pentru a fi la zi cu ofertele, reducerile și cele mai bune prețuri pentru produsele care te interesează. Odată cu primele restricții impuse de pandemie, marii retaileri și-au lansat astfel de platforme digitale și anumite reduceri pot fi accesate numai dacă ai smartphone-ul cu aplicația respectivului magazin la tine, așa că ar fi bine acorzi atenție acestui aspect. Fă-ți timp să compari prețurile pentru aceleași produse în funcție de magazin și vei avea o nouă posibilitate să adaugi ceva la banii puși deoparte.
Scapă de sedentarism
Evită cheltuielile făcute din tendința de sedentarism, precum transportul cu Taxi, UBER, comenzile online prin care încerci să scapi de deplasarea la magazinul sau restaurantul de unde îți dorești un anumit produs și a căror livrare este taxată, câtă vreme le poți înlocui călătorind ieftin cu mijloacele de transport în comun. În felul acesta vei avea un motiv în plus să-ți organizezi mai bine timpul și să-ți planifici eficient drumul pe care îl ai de făcut în oraș pentru a acoperi mai multe necesități.
Gătește-ți singur
Limitează cât mai mult cheltuirea banilor pe produse pe care ți le poți prepara singur la un preț mult mai avantajos, precum mesele de la serviciu, cafeaua, ceaiul, fresh-urile (și chiar țigările, deși cel mai eficace ar fi să renunți de tot la ele). Poate e greu de crezut, însă un prânz luat/comandat în oraș este de 3-4 ori mai scump decât cel cu care poți veni pregătit de acasă, și poate chiar depăși această cifră. Dacă totuși te înduri să-ți lași banii la restaurant, orientează-te să alegi atât localurile cu prețuri moderate, cât și sortimentele accesibile din paletele de meniuri oferite.Citeste si:
Sfânta listă de cumpărături
Fă-ți liste de cumpărături cu alimentele și celelalte produse necesare și ține-te cu strictețe de ele atunci când te duci la magazin, chiar dacă noul parfum de la raionul de cosmetice îți face cu ochiul, chiar dacă observi că bluza sau cămașa pe care o urmăreai în ultima perioadă pe cataloage a fost adusă la raft și arată chiar mai bine în realitate, ori dacă ultima generație de gadget-uri sau de device-uri pare mai spectaculoasă decât cele precente. Pe direcția asta, ar fi bine să încerci să te abții să dai prea des târcoale în mall-urile cu brandurile care îți plac sau care se află într-o perpetuă înnoire a stocurilor.
Sursa foto: Pixabay