Prima ediţie tipărită din acest an a săptămânalului de Mureş şi Harghita, PUNCTUL cu nr, 613 a apărut pe tarabe. Pe pagina 1 puteţi citi opinia lui Titi Dălălău întitulată „Românii. Ce ne lipseşte?”. Ne cam lipsesc multe, ce anume aflaţi din articol.
Pagina 2 vine cu ştitilr din Actualitate, cu PUNCTUL ALB şi PUNCTUL NEGRU, vedeţi cine şi de ce le-a primit. „O veste bună pentru oraş: gunoiul se va compacta la Sânpaul”. Detalii în articolul semnat de Cristina Vancea.
Paginile 3-4-5- semnate de asemenea de Titi Dălălău vă prezintă Senatorii şi deputaţii mureşeni: ce avere au, la al câtelea mandat se află, cine nu are terenuri, cine nu are salariu, cine are cea mai impresionantă avere, cine reprezintă o surpriză, cine e mai sărac, de la cine avem cele mai mari aşteptări. Numai lucruri interesante, veţi vedea!
Pagina de Reghin prezintă Serviciile de urgenţă care au fost suprasolicitate de sărbători, dar şi Casa cea nouă a Companiei Aquaserv din Reghin. Detalii în pagina 6, semnate de Imola Grama.
De la Luduş, aveţi continuarea interviului realizat de AI Borgovan cu primarul oraşului Ioan Cristian Moldovan. detalii în pagina 7.
Analiza realizată de subsemnata se intitulează „Cenzură ungară în presa maghiară din România”, analiză din care veţi afla despre circumstanţele închiderii ziarelor Népszabadság, Erdélyi Riport şi concedierea unor ziarişti după ce activitatea acestor publicaţii au fost „suspendate ” pe termen nedefinit. Detalii în paginile 8-9.
De la Sighişoara aflaţi despre tarifele pentru salubritate şi despre Ioana Bortan, cea mai bună jucătoare de fotbal feminin. detalii în pagina 10.
De la Târnăveni aflaţi cine este poliţistul anului, cine sunt noii directori la şcolile din municipiu, câţi bani costă reabilitarea podului şi cine este administratorul Primăriei Târnăveni. Detalii semnate de Mircea Barbu în pagina 11.
Paginile dedicate judeţului Harghita scriu despre silvicultorii care distribuie hrană suplimentară animalelor din păduri, avertismente din cauza drumurilor necurăţite de zăpadă, nemulţumiri legate de programul Cornul şi laptele, cursuri supendate la grădiniţă, autoşenilată dislocată la ISU Constanţa, azilul de noapte de la Miercurea Ciuc, cu detalii în paginile 12-13-14-15.
Cei care doresc să cumpere apartamente, case ori terenuri scoase la lictaţie, au la dispoziţie anunţurile publicate de executorii judecătoreşti de Mureş şi de Harghita în pagina 14.
Pagina 16 aduce o relatare de recent încheiatul Maraton de lectură dedicat Zilei Culturii Naţionale şi aniversării celor 167 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu.
Lectură Plăcută!
EM