La data de 08.02.2017, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Aiud au identificat autorul unui furt comis în data de 21.01.2017 dintr-un complex din Aiud.
În urma cercetărilor efectuate de către polițiști, a fost identificat M.P. de 31 de ani din municipiul Târgu Mureș, județul Mureș, care, pe timp de zi, a escaladat un perete al clădirii Complexului, până la primul nivel, a pătruns în interior prin forțarea și spargerea unui geam, după care a coborât la parterul imobilului, unde a forțat ușile de acces și a pătruns în două încăperi de la acest nivel, de unde a sustras mai multe bunuri în valoare de 1679.49 lei.
Față de M.P.., s-a dispus măsura reținerii pentru o durată de 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Agerpres