În perioada aprilie 2016 – iulie 2017, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Tîrgu Mureş – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice, au desfăşurat activităţi pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a unei persoane implicate în activităţi infracţionale de fraudă cu instrumente de plată electronice.
Din cercetări a reieşit faptul că un bărbat, de 38 de ani, din judeţul Harghita, a intrat în mod fraudulos în posesia datelor unui card bancar, aparținând unei persoane, de 23 de ani, din judeţul Mureş şi l-a utilizat, în repetate rânduri, pentru operaţiuni de plată on-line.
În fapt, bărbatul, de 38 de ani, era o cunoştinţă a victimei şi a memorat datele cardului persoanei vătămate, pe care ulterior le-a folosit, în repetate rânduri, pentru a efectua plăţi on-line pe un site specializat de pariuri, valoarea totală a prejudiciului produs fiind de aproximativ 5.800 de lei.
Prin rechizitoriul întocmit de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, bărbatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.